Liturghie la 1800 m altitudine | Urcarea noastră pe Tabor înseamnă primirea Euharistiei, spune Mitropolitul Teofan - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Liturghie la 1800 m altitudine | Urcarea noastră pe Tabor înseamnă primirea Euharistiei, spune Mitropolitul Teofan

[2020-08-06]
de Gheorghe Anghel

Mitropolitul Teofan al Moldovei a explicat credincioşilor prezenţi pe muntele Ceahlău, la Sfânta Liturghie oficiată de Schimbarea la Faţă, cât importantă este împărtăşirea cu Sfintele Taine în relaţia noastră cu Dumnezeu.
„Urcarea noastră pe Tabor înseamnă împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului Hristos”, a precizat Înaltpreasfinţia Sa.
„Prezenţa noastră la Dumnezeiasca Liturghie dacă nu este împlinită, începută, încheiată, adâncită şi înălţată prin împărtăşirea cu Sfintele Taine, este ca şi cum am fi urcat până la mijlocul muntelui”, a spus ierarhul care a adăugat că „ne bucurăm de Liturghia Cuvântului, dar ca să urci pe Tabor este nevoie să te împărtăşeşti cu Trupul şi Sângele lui Hristos”.
Părintele Mitropolit a oficiat Sfânta Liturghie pe Ceahlău în prezenţa credincioşilor care urcă an de an pe masivul montan din judeţul Neamţ de Schimbarea la Faţă.
Având hramurile „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului” şi „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt”, Mănăstirea Ceahlău este situată la cota 1800, fiind unul din lăcaşurile monahale aşezate la cele mai mari altitudini din ţară.
Sărbătoarea face în mod tradiţional legătura între sărbătorile dedicate Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ şi Sfintei Teodora de la Sihla, fiind un prilej de pelerinaj la mănăstirile nemţene pentru numeroşi credincioşi.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 614, Ultimul acces: 2026-06-03 02:45:56