Cardinalul Rai: liderii libanezi ar trebui să demisioneze - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Cardinalul Rai: liderii libanezi ar trebui să demisioneze

[2020-08-11]
Cardinalul Béchara Boutros Raď
10.08.2020, Beirut (Catholica) - Patriarhul catolic maronit din Liban a cerut duminică demisia întregului guvern libanez, în urma exploziei devastatoare din Beirut de săptămâna trecută. „Mişcările de protest la care am asistat ieri confirmă nerăbdarea poporului libanez asuprit şi umilit şi arată hotărârea de schimbare în bine”, a spus Cardinalul Bechara Boutros Rai la predica din 9 august.
„Demisia unui deputat de aici şi a unui ministru de acolo nu este suficientă. Mai degrabă, din sensibilitate pentru sentimentele libanezilor şi dată fiind grava responsabilitate, guvernul trebuie să ajungă la demisie în întregime, întrucât a devenit incapabil să ducă înainte ţara, fiind nevoie deci să se organizeze alegeri parlamentare anticipate”, a spus Cardinalul libanez. PF Rai a cerut o investigaţie internaţională cu privire la explozia din portul Beirut, care a ucis cel puţin 155 de persoane şi a rănit alte 5.000. Pe 4 august, un incendiu care a început în apropierea marilor silozuri din port s-a extins într-un depozit care avea 2.750 de tone de azotat de amoniu, un îngrăşământ ce poate fi exploziv. Unda de şoc a exploziei care a rezultat a provocat pagube pe o rază de 10 km.
Patriarhul a spus că poporul libanez are dreptul să ştie de ce s-au păstrat cantităţi uriaşe de materiale explozive timp de şase ani într-un loc periculos din capitală. A spus şi că este „necesar să îi tragem la răspundere pe toţi cei responsabili de acest masacru, de catastrofă”. În săptămânile anterioare exploziei, Cardinalul Rai a vorbit despre criza politică şi economică din Liban, susţinând cât de important este ca ţara să îşi păstreze neutralitatea în rivalităţile regionale, pentru un viitor paşnic în Orientul Mijlociu. A subliniat din nou acest lucru duminică, afirmând că dezastrul din Beirut şi zilele de proteste ce au urmat necesită „decizii îndrăzneţe într-un stat democratic care reconsideră modul în care condus”.
„Credem cu tărie că Libanul se va afirma ca stat cu un nou sistem, şi anume cu regimul de neutralitate activă”, a spus PF Rai. „Această neutralitate ar atrage stabilitatea, ar asigura binele tuturor libanezilor şi va restabili unitatea familiei libaneze în toate componentele ei şi cu frumuseţea diversităţii ei.” Cardinalul i-a mulţumit preşedintelui francez Emmanuel Macron că a vizitat Libanul în urma dezastrului, menţionând că o caracteristică distinctivă a prieteniei libano-franceze este aceea că „crede în parteneriatul creştin-musulman într-un stat neutru, independent şi liber”. De asemenea, a transmis recunoştinţa sa tuturor ţărilor care s-au grăbit să acorde asistenţă după explozie şi a mulţumit în numele poporului libanez Papei Francisc pentru rugăciunile şi cuvintele sale.
Cardinalul Rai a spus în predica sa că oferă jertfa divină a Liturghiei pentru victimele inocente şi pentru familiile lor, pentru răniţii, dispăruţii şi toţi cei care şi-au pierdut case, afaceri, şcoli şi lăcaşuri de cult. Patriarhul maronit a menţionat că dintre răniţi 120 de persoane sunt în stare critică, alte 60 de persoane fiind încă dispărute. A spus şi că 8.000 de case au fost distruse şi 300.000 de persoane strămutate după explozie şi s-a rugat pentru ajutor pentru reconstruirea spitalelor, şcolilor şi bisericilor care au fost distruse.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 658, Ultimul acces: 2026-09-25 02:51:51