Pr. Monge: „Sfânta Sofia” să poată fi folosită ca simbol al lumilor religioase diferite (II)

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Pr. Monge: „Sfânta Sofia” să poată fi folosită ca simbol al lumilor religioase diferite (II)

[2020-08-08]

„«Sfânta Sofia» este unul din acele situri mondiale cu o frumuseţe seducătoare, care vorbeşte puternic despre Dumnezeu şi care ar trebui să continue să poată fi folosit în toată plinătatea sa precum şi în contradictorietatea unui simbolism care convocă universuri religioase şi culturale diferite.” P. Claudio Monge, de 51 de ani, dominican, responsabil al centrului dialogului intercultural DoSt-I din Istanbul, încearcă să citească în afara schemelor şi a simplificărilor ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni, cu decizia preşedintelui turc de a retransforma marea Bazilică bizantină în moschee. În acest colocviu lung cu Vatican News, călugărul recapitulează principalele etape ale istoriei acelui monument care sunt legate de diviziunile sângeroase între creştini înainte de cucerirea turcă. Iată ultima parte a interviului.

– Să ne întoarcem la secolul al XV-lea: „Sfânta Sofia” a influenţat arta şi arhitectura islamică?
– Sultanul Mahomed al II-lea Cuceritorul avea să rămână el însuşi uimit şi subjugat de splendoarea edificiului, aşa încât, relatează izvoarele, ar fi lovit un soldat orbit de fanatism care se năpustea împotriva pavimentului de marmură sfărâmându-l. În fond, incompatibilitatea iconografică a locului cu un context de rugăciune islamic care nu admite imagini, nu putea să elimine extraordinara estetică atractivă a unei capodopere de artă. Această atracţie va fi într-un fel însoţită, cel puţin din punct de vedere arhitectonic, exercitând o influenţă irezistibilă asupra arhitecţilor otomani, de la marele Sinan care s-a îngrijit de construirea moscheii lui Suleiman la elevul său Sedefkar Mehmed Ağa, căruia i se datorează în schimb ridicarea splendidei „Moschei albastre”. Aşadar, bazilica ce fusese centrul cultural al imperiului bizantin a continuat să menţină acest rol prestigios în timpul întregului imperiu otoman, ai cărui sultani au arătat mereu atenţie faţă de edificiul care sfidase secolele, cunoscând, printre altele, deja în context creştin, o perioadă toată lipsită de imagini, corespunzătoare cu criza iconoclastă din secolele al VII-lea şi al VIII-lea. Şi tocmai în numele acestui caracter de model arhitectonic, care sfidează secolele şi străbate culturile şi religiile, „Sfânta Sofia” a fost recunoscută de UNESCO drept patrimoniu al umanităţii, exprimând dorinţa, încă din 2002 cu „Declaraţia de la Budapesta”, semnată şi de Turcia, ca să fie respectate directive pentru un echilibru just între conservare, sustenabilitate şi dezvoltare pentru a tutela mai bine binele universal.
– Să ajungem la decizia lui Atatürk, care în 1934 transformă Bazilica devenită moschee într-un muzeu…
– Considera că alegerea lui Mustafa Kemal Atatürk, care ca om politic extrem de pragmatic a intuit periculozitatea extremă a revendicărilor religioase rămăşiţe ale unei istorii complexe şi extrem de „litigioase”, de a transforma „Sfânta Sofia” în muzeu reprezenta, şi încă reprezintă, unicul mod de a-i ocroti nu numai extraordinara factură arhitectonico-artistică, ci şi valoarea simbolică şi amintirea tangibilă a acestui trecut complex şi stratificat pe care am încercat să îl reparcurgem. Desigur, mulţi credincioşi – atât creştini cât şi musulmani – nu gândesc în acelaşi mod. Însă mi se pare degradant pentru o cultură oarecare, şi mai mult încă într-un context religios, a identifica maturitatea istorică sau puterea unei revelaţii sau a unui crez practicat, cu cantitatea de steguleţe puse pe o hartă geografică şi cu spaţii şi simboluri monopolizate cu excluderea celuilalt.
– Pr. Monge, alegerea de a retransforma „Sfânta Sofia” într-o moschee după aproape un secol a provocat reacţii şi în lumea islamică. De ce?
– Global, nu au fost mai puţine reacţii negative în lumea islamică decât în Occident. De fapt, într-o bună parte a lumii arabe islamice visele „neo-otomane” trezesc suspiciuni istorice, care se traduc – de la Cairo la Riad – în declaraţii de cenzură chiar teologică pentru o reapropriere islamică ce ar strica sacralitatea unui loc de cult la origine al credincioşilor din Religiile Cărţii, pe care profetul islamului a declarat mereu că îl respectă.
– În Occident sunt unii care au vorbit despre afront adus creştinătăţii. Ce părere aveţi?
– Cea mai mare parte a occidentalilor care au vorbit despre afront adus creştinătăţii au făcut asta în conformitate cu o istorie de contrapoziţii, suferinţe şi răni între creştini, adesea total necunoscută. Există o interpretare ideologică a istoriei nu numai a învingătorilor, ci în care mai frecvent cad cei învinşi, sau minoritarii, când fac din apartenenţa lor religioasă un element identitar reacţionar şi transformă protejarea locurilor de cult şi a monumentelor lor istorice în general, ca parte a unei păstrări nostalgice a trecutului. Or, fiind credincioşi, independent de credinţa noastră de apartenenţă, ar trebui să ne ridicăm în faţa tendinţei de a ne transforma în simpli păzitori ai monumentelor sau locurilor de cult, pentru a apăra statutul de martiri ai unei credinţe vii care nu este simplă moştenire a unei istorii trecute, ci interpelează prezentul şi ne transformă în pietre vii în inima istoriei, care nu vor putea sechestrate niciodată în slujba unor simple scopuri pământeşti.
Aşa cum amintea cu puţine luni în urmă însuşi preşedintele turc Tayyip Erdogan, musulmanii în Istanbul au peste 3500 de moschei pentru a se ruga şi câteva dintre cele mai mari edificii de cult islamic din lume, care au rivalizat mereu prin măreţie şi splendoare, cu acelea din oraşele sfinte ale islamului. În acelaşi timp, deşi respecta contrarietatea puternică pe care reactivarea „Sfintei Sofia” pentru cultul islamic a provocat-o, mai ales în lumea ortodoxă şi îndeosebi cea greacă, nu putem să uităm că de peste 560 de ani creştinii nu celebrează sub pereţii capodoperei bizantine.
– Ce vă doriţi pentru viitorul „Sfintei Sofia”?
– Aş vrea să subliniez, în privinţa celui care afirmă că un loc de cult transformat în muzeu este rănit în esenţa sa, că mii de capodopere ale artei care rămân locuri de cult nu sunt în mod necesar locul cel mai potrivit pentru intimitatea rugăciunii adevărate. Totuşi, nu putem subevalua importanţa Frumosului, pentru că frumuseţea este un nume al lui Dumnezeu şi asta pentru creştini ca şi pentru musulmani. Şi frumuseţea, ca experienţă şi nu simplă idee, este propedeutică pentru întâlnirea spirituală: ne face să simţim că există „un mai mult” înăuntrul lucrurilor, este crăpătura deschisă peste ceea ce este mai mult, peste ceea ce este dincolo, peste mister, peste infinit. În mod cinstit, niciodată nu mi s-a părut realistă perspectiva unei utilizări interreligioase a sitului „Sfintei Sofia”.
Din experienţă personală, mă îndoiesc puternic că ar există condiţiile chiar şi numai pentru utilizarea ecumenică a spaţiilor sacre: ar fi nevoie de o formare mai mare cu privire la respectivele caracteristici rituale specifice pentru a învăţa acea atenţie respectuoasă faţă de sensibilitatea celuilalt în aşa fel încât împărtăşirea spaţiilor să nu devină ocupare progresivă a lor, cu greutăţi crescânde pentru folosirea lor deplină. Însă cred cu fermitate în importanţa locurilor care „îl înalţă” pe om la misterul unei Transcendenţe care convocă şi nu dezbină! „Sfânta Sofia” este unul din acele situri mondiale cu o frumuseţe seducătoare, care vorbeşte puternic despre Dumnezeu, şi care ar trebui să continue să poată fi folosită în toată plinătatea sa precum şi în contradictorietatea unui simbolism care convocă universuri religioase şi culturale diferite. În acest caz, monumentul este casetă de frumuseţe, şcoală a diversităţii îmbogăţitoare.
– Au fost şi unii care au considerat retransformarea în moschee a „Sfintei Sofia” ca o lovitură mortală provocată dialogului dintre creştinism şi islam. Ce părere aveţi?
– Mulţi au spus aşa. Alţii, mai specific, au afirmat că decizia guvernului turc dezminte în mod deschis declaraţia de la Abu Dhabi din 2019. Respect, dar nu împărtăşesc aceste evaluări. Dimpotrivă, mi se pare că acest neîndoielnic nou moment de tensiune, această aparentă bătaie pe loc a dialogului, confirmă faptul că, aşa cum aminteşte documentul despre „Fraternitatea umană”, acest lucru nu este posibil fără întâlnire fraternă, şi nu este posibilă întâlnire fraternă fără educaţie şi cunoaştere reciprocă şi a istoriei fiecăruia. La Abu Dhabi s-a făcut un salt de calitate decisiv, vorbind despre cetăţenie inclusivă şi de respectare a diversităţilor ca voinţă divină înţeleaptă, precum şi de bogăţie potenţială pentru societăţile noastre. Capodoperele pluriseculare ale artei sunt locuri esenţiale ale relatării propriei istorii în dialog cu relatarea istoriei celorlalţi. Desigur, această relatare trebuie să se înzestreze cu un limbaj corespunzător, care adesea trebuie creat. Este o căutare obositoare de noi cuvinte şi experienţe comprehensibile pentru că sunt analogice şi nu echivoce. Într-o perspectivă de credinţă, ne dăm seama că nu se poate ajunge la conţinutul credinţei decât prin folosirea de propoziţii-medieri prin natură nepotrivite şi perfectibile. Se atinge cu mâna sărăcia spiritului uman, însă nu a conţinutului credinţei ca atare. Se concretizează actul de a teologiza renunţând la pretenţia de a dispune de obiectul pentru a se lăsa interogat de prezenţa celuilalt, creştin sau necreştin, credincios sau necredincios.
– Dvs trăiţi de mulţi ani la Istanbul. Ce reacţii aţi înregistrat la evenimentele din săptămânile trecute?
– Citez numai una. Un prieten turc musulman, în urmă cu puţine zile îmi scria că simte o tristeţe profundă pentru faptul că folosirea „Sfintei Sofia” va fi redusă în mod drastic, deoarece contemplând de multe ori această capodoperă, în istoria sa complexă şi stratificată, a învăţat tocmai importanţa dialogului.
– Ce îi veţi răspunde?
– Aş vrea să îi spun că acum va putea într-adevăr să preţuiască această constatare, continuând să cultive relaţiile sale interreligioase cu persoane în carne şi oase, pentru că dialogul continuă să fie posibil în întâlnire! (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătraşcu pentru InfoSapientia.ro)

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 561, Ultimul acces: 2026-06-07 21:43:31

Timp total: 0.03s...

[]:1