Papa extinde jurisdicţia Patriarhilor catolici răsăriteni asupra Peninsulei Arabe - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa extinde jurisdicţia Patriarhilor catolici răsăriteni asupra Peninsulei Arabe

[2020-08-08]
San Pietro
Papa Francisc, cu un „rescriptum” publicat joi de biroul de presă al Vaticanului, a extins jurisdicţia Patriarhilor catolici răsăriteni asupra întregii peninsule arabe, care include Vicariatele apostolice din nordul şi din sudul Arabiei. Ultimul anunţ – rod al unei evaluări atente de către Papa şi dicasterele corespunzătoare ale Curiei Romane – vine ca răspuns la solicitările făcute de Patriarhii şi Vicarii apostolici din Arabia de Nord şi de Sud, având în vedere mai marele bine spiritual al credincioşilor, precum şi prerogativele istorice ale jurisdicţiei lor asupra teritoriului.

Această nouă dispoziţie afectează şase Biserici Patriarhale Catolice Răsăritene: a Alexandriei copţilor, a Antiohiei maroniţilor, a Antiohiei sirienilor, a Antiohiei greco-melkiţilor, a Babilonului caldeenilor şi a Ciliciei armenilor. Cu acest „rescriptum”, asistarea pastorală a credincioşilor răsăriteni va fi desfăşurată acum în coordonare cu Vicarii apostolici. Prin urmare, fără a aduce atingere prerogativelor reprezentanţilor pontificali, Vicarii apostolici sunt reprezentanţii Bisericii Catolice în faţa autorităţilor politice din ţările respective. Patriarhii răsăriteni se vor adresa deci acestora în astfel de chestiuni.
Într-o derogare de la Codul Canoanelor Bisericilor Răsăritene (85 § 1), posibila creare de noi circumscripţii ecleziale de către Sinoadele Bisericilor Patriarhale va fi supusă autorizării prealabile a Scaunului Apostolic. Această derogare este stabilită timp de cinci ani, după care va fi revizuită. În prezent, în Orientul Apropiat şi Mijlociu îşi exercită jurisdicţia două dicastere: Congregaţia pentru Evanghelizarea Popoarelor, pentru Vicariatele apostolice latine din Arabia de Sud şi de Nord; şi Congregaţia pentru Bisericile Răsăritene pentru ţările apropiate de Golful Persic, precum Iordania, Irak, Iran, Liban, Siria, Palestina, Israel şi Egipt.
În contextul Bisericilor Răsăritene adesea cu majorităţi musulmane copleşitoare şi cu o diversitate de tradiţii, scopul urmărit de Biserică prin cel mai recent „rescriptum” este acela de a favoriza comuniunea. Biserica are ca scop protejarea şi promovarea viziunii comune privind acţiunea, înţelegerea şi colaborarea pastorală. Această ultimă prevedere va împiedica, de asemenea, înmulţirea interlocutorilor cu autorităţile politice în faţa cărora reprezentanţii pontificali şi Vicarii apostolici sunt referinţele privilegiate. Bisericile Patriarhale Catolice vor putea oferi asistenţă pastorală directă credincioşilor, care din 2003 au fost sub îngrijirea Vicarilor apostolici latini. În acelaşi timp, Bisericile Latină şi Răsăritene pot continua, într-un mod mai coordonat, să însoţească migranţii catolici din regiune, pentru ca ei să audă Evanghelia şi să fie însoţiţi de păstorii lor legitimi.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 553, Ultimul acces: 2026-06-10 15:54:47