© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Pr. Monge: „Sfânta Sofia” să poată fi folosită ca simbol al lumilor religioase diferite (I)[2020-08-07]„«Sfânta Sofia» este unul din acele situri mondiale cu o frumuseţe seducătoare, care vorbeşte puternic despre Dumnezeu şi care ar trebui să continue să poată fi folosit în toată plinătatea sa precum şi în contradictorietatea unui simbolism care convocă universuri religioase şi culturale diferite.” P. Claudio Monge, de 51 de ani, dominican, responsabil al centrului dialogului intercultural DoSt-I din Istanbul, încearcă să citească în afara schemelor şi a simplificărilor ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni, cu decizia preşedintelui turc de a retransforma marea Bazilică bizantină în moschee. În acest colocviu lung cu Vatican News, călugărul recapitulează principalele etape ale istoriei acelui monument care sunt legate de diviziunile sângeroase între creştini înainte de cucerirea turcă. Iată prima parte a interviului.– Pr. Monge, puteţi reparcurge pe scurt istoria Bazilicii „Sfânta Sofia”? – Este imposibil de reparcurs istoria extraordinară şi frământată în spaţiul de câteva rânduri. Edificiul maiestuos consacrat în 537 de împăratul Iustinian nu era primul care s-a ridicat în acel loc. Prima biserică, ştiută ca Marea Biserică, a fost construită de Constantin sau mai probabil de Constanţiu al II-lea şi a fost inaugurată în 360. Edificiul era în formă de Bazilică, având tavan de lemn şi a fost dedicat Logos-ului, sărbătorit la 25 decembrie, devenind noua Catedrală. Această primă Bazilică a fost distrusă de un incendiu în 404. Teodosiu al II-lea a construit o a doua biserică, urmând tot forma de Bazilică având tavan de lemn proiectat de arhitectul Rufin. Edificiul a fost inaugurat la 10 octombrie 415, însă a fost transformat în cenuşă în timpul revoltei lui Nika, insurecţie gravă izbucnită la Constantinopol în 532 şi care aproape că a costat tronul şi viaţa lui Iustinian însuşi. Au fost făcute săpături la acest al doilea edificiu numai la o parte a coloanelor de la intrare, la o cotă mai joasă decât actual, şi rămân monumentalele fragmente arhitectonice sculptate de deasupra vestibulului. La câteva zile după distrugerea celei de-a doua Bazilici, împăratul Iustinian a decis să construiască o Bazilică nouă complet diferită, mai mare şi mai maiestuoasă faţă de cele ale predecesorilor săi. – O bazilică maiestuoasă şi capodoperă de frumuseţe… – Lucrările au fost încredinţate lui Isidor din Milet şi Antemiu din Tralles. Fazele construcţiei sunt descrise de Procopiu, care remarcă interesul constant şi participarea împăratului la diferitele faze de construcţie şi la procurarea materialelor preţioase. Biserica a fost recunoscută deja în acea vreme ca o mare operă de arhitectură, mai ales prin maiestuozitatea cupolei sale care la origine era circa 7 metri mai joasă decât cea actuală şi înconjurată la bază de un inel de ferestre ale căror lumină o făcea să apară „suspendată” spre cer. Procopiu din Cezareea va vorbi despre efectul mistic al unei lumini care pare generată de bazilica însăşi şi care pare să anuleze consistenţa şi greutatea structurilor. Edificiul a fost inaugurat la 27 decembrie 537 de împărat şi de patriarhul Eutih şi a devenit baza ceremoniilor imperiale şi mai ales a încoronărilor. Solicitată de o serie de cutremure care au lovit Constantinopolul între 553 şi 14 decembrie 557, cupola principală s-a prăbuşit complet în timpul unui cutremur din 7 mai 558, distrugând altarul, ciboriul şi amvonul. Împăratul a ordonat o refacere imediată, încredinţând lucrările lui Isidor cel Tânăr, care a folosit materiale mai uşoare şi a înălţat cupola cu alţi 6,25 metri, conferind edificiului înălţimea sa internă actuală de 55,6 metri. Această reconstrucţie, care a dat edificiului aspectul său actual, s-a terminat în 562. – Aşadar, încă de la începutul istoriei sale a fost un loc unde tronul şi altarul s-au împletit? – Da, aşa cum am amintit deja, sub cupola sa erau încoronaţi împăraţii şi, conform tradiţiei, în ziua inaugurării sale din 537, Iustinian admirând-o ar fi exclamat „Solomon, te-am depăşit!” Deşi această aluzie la Solomon este pusă la îndoială de unii studioşi, este sigur că o astfel de bravură arhitectonică răspundea mai mult la logici de afirmare a prestigiului imperial decât unui cult curat şi dezinteresat adus măreţiei şi maiestăţii divine. Aşadar, religie, putere, politică, prestigiu, au fost mereu dimensiuni de care nu se poate face abstracţie ale istoriei „Sfintei Sofia” şi nu dau numai măsura evenimentelor mai recente. Cu privire la împletirea de evenimente istorico-politice şi religioase, în „Sfânta Sofia” începe în 1054, cu depunerea pe altar a excomunicării Patriarhului Cerularie din partea delegatului Papei, marea schismă între Biserica din Orient şi cea din Occident; în „Sfânta Sofia” strălucirea liturgiei ortodoxe induce la convertirea poporului rus. – Se poate afirma că acea Bazilică a fost un loc simbol al diviziunilor sângeroase între creştini? – „Sfânta Sofia” cunoaşte şi revanşa teribilă şi efemeră a Occidentului creştin, în perioada celei de-a patra cruciade din 1204. Aici este imposibil să se aprofundeze motivele răsunătoarei schimbări a obiectivului unei expediţii militare care ar fi trebuit să ducă la eliberarea Sfântului Mormânt şi nu la jefuirea Constantinopolului. Însă este sigur că, în cadrul amplu al istoriei mondiale, consecinţele acestui eveniment istoric pentru Europa au fost mai degrabă dezastruoase atât dintr-un punct de vedere etic şi moral, cât şi dintr-un punct de vedere politic. Istoricul Steven Runciman îl numără printre cele mai grave crime împotriva umanităţii. De fapt, nu este vorba numai de distrugerea şi risipirea unei cantităţi incredibile de comori din trecut adunate şi păstrate în mii de ani de istorie, ci şi de o lovitură foarte dură dată unei civilizaţii creştine încă mari, care de atunci nu va mai fi aceeaşi. Vorbind politic, imperiul bizantin a fost mereu o fortăreaţă puternică pentru europeni faţă de populaţiile din est: faptul de a o fi slăbit va fi o problemă care va provoca multe necazuri în viitor. Pe de altă parte, imperiul latin demonstrează consistenţa sa efemeră imediat. Europa occidentală este departe şi nu pare să se ocupe prea mult de supravieţuirea sa. Dacă nu ar fi existat sprijinul convins şi esenţial al Veneţiei probabil că s-ar fi sfârşit şi mai înainte, scurtând astfel viaţa sa şi-aşa scurtă. – Care au fost consecinţele acestor evenimente pentru lumea creştină? – Din punctul de vedere al creştinătăţii bilanţul este foarte diferit. Pentru papalitate sfârşitul traumatic al schismei şi reunirea Bisericilor nu ar fost niciodată o adevărată realitate. Nu există nici o îndoială că furtul unui număr enorm de relicve – fiecare biserică, fiecare sanctuar, fiecare mănăstire din Constantinopol avea relicve de mare importanţă spirituală care au făcut din capitala bizantină una din principalele ţinte ale pelerinajului religios – jefuirile edificiilor ecleziastice şi, în general, cruzimea cruciaţilor avea să fie o amintire de neşters care va săpa o brazdă şi mai adâncă făcând diviziunea intra-creştină ulterior completă şi definitivă. – Se ajunge astfel la reunirea Bisericilor care pare să stabilească sfârşitul schismei. Însă după câteva luni Constantinopolul este cucerit de sultan. – La 12 decembrie 1452, în prezenţa Cardinalului Isidor, Patriarh latin de Constantinopol, venit înadins de la Roma, slăbiciunea extremă a Bizanţului oferea ocazia de a realiza unirea Bisericilor, cu o liturgie care stabileşte formal sfârşitul schismei orientale începute în 1054. Însă această unire este înţeleasă ca un act de supunere a Bisericii Orientale. Corolarul acestei reconcilieri trebuia să fie o asistenţă militară materializată de o cruciadă împotriva turcilor care de multe săptămâni asediau oraşul. Însă acest ajutor nu va veni niciodată şi, în orice caz, ierarhia Bisericii ortodoxe nu accepta ideea acestei supuneri, aşa încât a considerat pătrunderea arabă islamică drept un rău mai mic, pentru a nu vorbi despre o alternativă mai încurajatoare şi chiar mai puţin străină din punct de vedere cultural. Mărturia lui Mihai Sirianul, călugăr iacobit (monofizit) de la sfârşitul secolului al XII-lea, este un exemplu elocvent, şi deloc izolat, al acestei stări sufleteşti. El salută, fără jumătăţi de măsură, pe fiii lui Ismael veniţi din sud pentru eliberarea creştinilor orientali! La 29 mai 1453, în „Sfânta Sofia” intră triumfal Mahomed al II-lea pentru a stabili luarea în posesie a întregului oraş, a cărui inimă era bazilica. În fond, sultanul reprezintă traducerea islamică a gestionării cezaro-papiste a puterii care timp de secole a caracterizat imperiul bizantin: ideea pe care Eusebiu din Cezareea, la sfârşitul secolului al III-lea, o aplica imperiului constantinian, despre o evoluţie providenţială a umanităţii unde unitatea politică asigurată de Pax romana era condiţie necesară pentru construirea unităţii religioase a întregii lumi cunoscute pe atunci. Pentru Mahomed al II-lea, acum otomanii sunt adevăraţii continuatori şi păstrători ai moştenirii bizantine cu pretenţie universală şi trans-culturală. – Un mesaj care nu apare în linie cu o viziune naţionalistă şi suverană… – Mai mult, această interpretare universalistă este exact contrariul unei viziuni naţionaliste şi suverane a puterii. În acest sens, a fost răsunătoare şi foarte contestată, şi de la diferite voci din Turcia, forţarea simbolică a întregii celebrări de redeschideri pentru cultul islamic a „Sfintei Sofia” petrecută la 24 iulie 2020: de la retorica intervenţiei preşedintelui lui Diyanet (Ministerul Problemelor Religioase) cu sabia în mâna stângă (conform tradiţiei cuceririi otomane, unde sabia în mâna stângă însemna „pace”) şi în vârful lui minbar (catedra pentru predică, în timpuri moderne tot mai puţin folosită în moschei, cam ca vechile pupitre din biserici), la cântarea surei Fatiha („Deschidere” sau prima sură din Coran, care cuprinde esenţa cărţii sacre islamice) şi a primelor 5 versete din sura al-Baqara (sau a „Junincii”, care promite prosperitate celor care urmează calea Domnului), intonate de şeful statului personal. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătraşcu pentru InfoSapientia.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 567, Ultimul acces: 2026-06-12 19:55:49
|
Timp total: 0.04s...
[]:1
