Papa Francisc: Să nu se mai repete vreodată Hiroshima şi Nagasaki - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc: Să nu se mai repete vreodată Hiroshima şi Nagasaki

[2020-08-06]
La 75 de ani de la bombardamentul atomic asupra lui Hiroshima şi Nagasaki, lumea trăieşte „un nou război rece, o puternică instabilitate în Asia Orientală, noi ameninţări nucleare şi o criză ecologică globală”. Astfel scriu Episcopii japonezi, într-un mesaj trimis cu ocazia celebrărilor organizate de oraşul şi de Arhidieceza de Nagasaki chiar la a 75-a aniversare a lansării bombelor atomice, respectiv la 6 august şi la 9 august 1945. Cuvinte care amintesc de aproape cuvintele istorice rostite de Papa în timpul călătoriei sale în ţara Soarelui Răsare, până acum ultima sa călătorie internaţională care a avut prima etapă într-o altă ţară asiatică, Thailanda.

Hiroshima, Nagasaki, Tokyo. Trei oraşe şi un singur mare apel în favoarea păcii şi a dezarmării. Întâlnind mica turmă japoneză, Papa Francisc a lansat un apel insistent la a respinge folosirea armelor nucleare pentru a nu compromite o dată pentru totdeauna viitorul planetei. „Să nu mai fie războiul, pacea este dezarmată” a fost firul roşu care a legat etapele de la Hiroshima şi Nagasaki. „Folosirea energiei atomice pentru scopuri de război este, astăzi mai mult ca oricând, o crimă, nu numai împotriva omului şi a demnităţii sale, ci împotriva oricărei posibilităţi de viitor în casa noastră comună”, cuvintele rostite la Hiroshima, locul unde în urmă cu 75 de ani a fost lansată bomba atomică, ce sunt ecou al mesajului citit la Nagasaki. „Folosirea energiei atomice pentru scopuri de război este imorală, aşa cum este imorală posesia de arme atomice”, a tunat Papa la întâlnirea pentru pace de la Memorialul omonim, unde s-a recules în rugăciune tăcută timp de zece minute, înconjurat de eleganta sobrietate tipică a poporului nipon.
Deja de la primul său discurs, adresat Episcopilor din Japonia, a fost prezentă referinţa la momentul culminant al călătoriei. Întâlnind la Tokyo victimele triplului dezastru din 2011, în afară de cutremur şi de tsunami, Papa Bergoglio a amintit incidentul nuclear de la Daiichi la Fukushima şi consecinţele sale, exprimând încă o dată „preocuparea sa datorită prelungirii folosirii energiei nucleare”. Papa a lansat autorităţilor un nou apel pentru pace şi dezarmare: „Să nu se mai repete niciodată, în istoria omenirii, distrugerea făcută de bombele atomice la Hiroshima şi Nagasaki”.
Referinţa la tragedia bombei atomice a fost introducerea şi la Liturghia celebrată pe stadionul de baseball la Nagasaki, leagăn al creştinismului japonez desfigurat de bomba lansată de bombardierul Enola Gay la 9 august 1945. La Bellesalle Hanzomon din Tokyo a îmbrăţişat victimele „triplului dezastru”, seismul cu magnitudinea de 9 care a generat după aceea tsunami-ul care a urmat şi incidentul de la centrala nucleară din Fukushima în martie 2011. Răspunzând la întrebările jurnaliştilor în zborul de întoarcere, Papa a sintetizat etapa sa în Japonia cu aceste cuvinte: „Hiroshima a fost o adevărată cateheză umană despre cruzime. Acolo am reafirmat că folosirea armelor nucleare este imorală, pentru aceasta trebuie să meargă în Catehismul Bisericii Catolice, şi nu numai folosirea, şi posesia, pentru că un accident, sau nebunia vreunui guvernant, nebunia unuia poate distruge omenirea”. Deja înainte de a pleca spre Thailanda şi Japonia, în video-mesajul trimis Japoniei, Papa a făcut referinţă la armele nucleare: „Mă rog pentru ca puterea distrugătoare a armelor nucleare să nu se mai dezlănţuie vreodată în istoria omenirii: folosirea armelor nucleare este imoral”. „Pacea şi stabilitatea internaţională sunt incompatibile cu orice tentativă de a construi pe frica distrugerii reciproce sau pe o ameninţare de eliminare totală.”
Având încă în ochi roadele dramatice ale războiului văzute în călătoria sa în Japonia, în mesajul pentru a 53-a Zi Mondială a Păcii, Papa Francisc a reafirmat că „descurajarea nucleară nu poate decât să creeze o siguranţă iluzorie. De aceea, nu putem pretinde să menţinem stabilitatea în lume prin frica eliminării, într-un echilibru deosebit de instabil, suspendat pe marginea prăpastiei nucleare şi închis în interiorul zidurilor indiferenţei. Da, cu adevărat mi-e frică. Suntem la limită. Este suficient un incident pentru a provoca războiul. Din acest pas situaţia riscă să se precipite. Deci trebuie distruse armele, să ne străduim pentru dezarmarea nucleară”. Aşa a răspuns Papa Francisc, în zborul de la Roma spre Santiago de Chile, la întrebarea unui jurnalist, împărţind mai înainte reporterilor care îl însoţeau o fotografie făcută la Nagasaki după explozia atomică din 1945.
Armele nucleare produc „consecinţe umanitare şi ambientale catastrofale” şi sunt consecinţa „logicii de frică” ce chinuieşte planeta. A fost strigătul de alarmă al lui Bergoglio, care primind în audienţă participanţii la Simpozionul internaţional despre dezarmare condamnă cu fermitate ameninţarea folosirii armelor nucleare – răspândită de acum şi via Internet – însă îndeamnă şi să se pună deoparte „pesimismul sumbru” în favoarea unui „realism sănătos”. Ca acela care a dus la votul istoric la ONU despre armele nucleare ca instrument ilegitim de război. În faţa a 11 premiaţi Nobel pentru pace, Papa a afirmat: „Nu putem să nu simţim un profund sentiment de nelinişte dacă luăm în considerare consecinţele umanitare şi ambientale catastrofale care derivă din orice folosire a bombelor nucleare”. „A ne angaja pentru tutelarea demnităţii tuturor persoanelor, în mod deosebit ale celor mai slabe şi dezavantajate, înseamnă a lucra cu determinare şi pentru a construi o lume fără arme nucleare”, explică Papa Francisc după Angelus din 10 decembrie 2017. (material al agenţiei SIR, tradus de pr. Mihai Pătraşcu pentru InfoSapientia.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 564, Ultimul acces: 2026-06-16 18:55:26