O catedrală simbol prinde contur în zona de sud a Basarabiei. Au fost montate turlele şi crucile[2020-08-11]de Sorin IoniţeÎn apropierea oraşului Cantemir din Republica Moldova, la Cania, se înalţă o biserică simbol închinată sfinţilor români, precum şi tuturor eroilor jertfiţi pentru eliberarea Basarabiei. Construcţia este o adevărată catedrală în zona Basarabiei de Sud, a remarcat Episcopul Veniamin. Piatra de temelie a fost pusă în anul 2000, iar lucrările au început în 2004. Luni, 10 august, au fost înălţate cele trei turle şi trei cruci ale lăcaşului de cult. Este posibil ca imaginea să conţină: cer, nor şi în aer liber Sursă foto: Facebook / Episcopia Basarabiei de Sud După slujba oficiată cu acest prilej, PS Veniamin şi-a exprimat speranţa ca până în toamna acestui an, să fie încheiate lucrările la acoperişul bisericii şi apoi cu celelalte lucrări, „încât bucuria noastră să fie deplină când vom putea să oficiem Sfânta Liturghie în măreaţa Catedrală din zona Cantemirului”. „Această biserică simbol, mausoleu pentru toţi eroii jertfiţi pentru eliberarea Basarabiei va fi o cetate a credinţei şi a neamului nostru, o cetate a Ortodoxiei şi loc de rugăciune, de meditaţie şi de binecuvântare pentru cei care vor păşi pragul acesteia ca pelerini sau enoriaşi, dar şi ca oaspeţi ai Episcopiei”. Este posibil ca imaginea să conţină: 4 persoane, oameni în picioare şi în aer liber La eveniment au fost prezenţi parohul din Cania, preotul Vasile Burduja, care este şi protoiereul Cantemirului şi Tigheciului, precum şi Arhimandritul Ştefan Guşă, stareţul „Mănăstirii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” de pe Movila lui Burcel (Vaslui). Sursă foto: Facebook / Episcopia Basarabiei de Sud La avansarea lucrărilor a contribuit şi Guvernul României, prin Secretariatul de Stat pentru Culte şi Departamentul Românilor de Pretutindeni, alături de Patriarhia Română, Arhiepiscopia Bucureştilor şi alţi binefăcători, a precizat Episcopul Veniamin. Vezi mai multe detalii pe pagina de Facebook a Episcopiei Basarabiei de Sud. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 629, Ultimul acces: 2026-09-27 21:06:20
|
Timp total: 0.03s...
[]:1