PS Varlaam: Întreaga viaţă a Maicii Domnului este o taină, pentru că prin ea s-a arătat taina cea din veac ascunsă[2020-08-14]de Ştefana TotorceaPreasfinţitul Părinte Varlaam a oficiat vineri seară, la Catedrala Patriarhală, slujba Prohodului Maicii Domnului, ocazie cu care a vorbit despre taina vieţii şi a lucrării Preacuratei Fecioare Maria în istoria mântuirii. Ierarhul a subliniat rolul ei de mijlocitoare pentru noi la Fiului dumnezeiesc pe care L-a născut în chip tainic. „Însăşi activitatea publică a mântuitorului nostru Iisus Hristos este marcată de o rugăminte a Maicii Domnului”, a spus ierarhul, referindu-se la nunta din Cana Galileii. Deşi Mântuitorul nu-i chemase încă decât pe patru dintre apostoli şi încă nu venise vremea să-Şi înceapă lucrarea, „totuşi, la rugămintea mamei Sale, El schimbă nu doar apa în vin, ci şi planul de mântuire a lumii”, schimbând astfel momentul de început al activităţii sale publice, subliniază Episcopul vicar patriarhal. Minunea de la Cana Galileii ne-o prezintă pe Maica Domnului încrezătoare în generozitatea Fiului ei şi mijlocitoare la El pentru toate nevoile noastre. „Ea ocroteşte mamele creştine, ocroteşte copiii orfani, bătrânii, bolnavii, dar ocroteşte pe toţi cei care cu îndrăzneală cer mijlocirile ei la tronul Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi la tronul Preasfintei Treimi”, a spus Preasfinţitul Părinte Varlaam. El a evocat mirarea apostolilor când au deschis, la rugămintea Sfântului Apostol Toma, mormântul Maicii Domnului şi l-au găsit gol. Aceasta a fost un „semn că preaiubitul ei Fiu a mutat în împărăţia cea netrecătoare trupul care L-a zămislit, L-a purtat în pântece, L-a hrănit, L-a crescut şi L-a ocrotit atunci când a fost copil care a avut nevoie de iubirea, de îngrijirea şi de ocrotirea unei mame”, a spus ierarhul. El a atras atenţia că „numim moartea Maicii Domnului «adormire», iar mutarea trupului ei din mormântul din grădina Ghetsimani în Împărăţia Cerurilor «mutare». Niciunde în cântările Bisericii nu vorbim despre o Înviere sau de o Înălţare a Maicii Domnului”. „Revenind la momentul mutării Maicii Domnului la ceruri cu trupul de către Fiul ei, nu ştim cum s-a făcut lucrul acesta. Este o taină, aşa cum întreaga viaţă a Maicii Domnului este o taină, pentru că prin ea s-a arătat oamenilor taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, adică întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a continuat Preasfinţitul Părinte Varlaam. Maica Domnului „s-a născut printr-o minune şi printr-o taină”, la fel cum tot o minune este şi faptul că a fost unica femeie din lume dusă în Sfânta Sfintelor, acolo unde şi arhiereul intra doar o singură dată pe an, a mai menţionat Episcopul vicar. „Este o taină viaţa ei până la momentul în care primeşte Buna Vestire, sau vestea împlinirii acestei taine a întrupării Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este o taină zămislirea Mântuitorului în pântecele ei de la Duhul Sfânt. Este o taină modul în care ea a păstrat în inima ei toate cele în legătură cu Fiul ei, pe care le-a ţinut ca pe comoara cea mai de preţ a vieţii ei…” „Este o taină şi moartea ei şi mutarea trupului ei fără să vadă stricăciunea din mormântul din grădina Ghetsimani în Împărăţia cea netrecătoare a Preasfintei Treimi”, a continuat ierarhul. Preasfinţitul Părinte Varlaam şi-a încheiat omilia îndemnând credincioşii să se roage pentru mijlocirea Maicii Domnului la sfârşitul vieţii fiecăruia şi la Judecata de Apoi. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 663, Ultimul acces: 2026-09-28 00:45:33
|
Timp total: 0.03s...
[]:1