Mănăstirea Clariselor din Roman în sărbătoare - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Mănăstirea Clariselor din Roman în sărbătoare

[2020-08-14]
Cât de bun este Domnul! Spre gloria sa şi spre bucuria noastră am putut şi anul acesta să sărbătorim solemnitatea Sfintei Clara din Assisi, pregătindu-ne la aceasta cu novena în cinstea ei. Seară de seară am putut savura dulceaţa tainică a Cuvântului pe care Dumnezeu a rezervat-o iubitorilor săi. Părintele predicator Paul Mârţ a subliniat valoarea credinţei, a încrederii în Dumnezeu, în viaţa creştinului, cum să o trăim, să o manifestăm, cum o putem măsura şi că mereu e necesar să ne întoarcem la rădăcinile ei.

Marţi, 11 august 2020, cu entuziasm şi recunoştinţă a fost primit în mijlocul comunităţii pentru prima dată, după cum mărturiseşte Excelenţa Sa, PS Iosif Păuleţ, Episcop de Iaşi, care a prezidat Sfânta Liturghie, alături fiind ministrul provincial, fr. Damian-Gheorghe Patraşcu OFMConv, pr. asistent Alexandru Olaru OFMConv şi mulţi alţi preoţi. Sfânta Liturghie a fost animată de corul de novici franciscani din Prăjeşti. Preasfinţitul Iosif, la predică, a făcut o incursiune în viaţa Sfintei Clara încă de la intrarea în mănăstire, şi a descris-o ca fiind o femeie curajoasă, decisă, cu o mare capacitate de înţelegere şi trăire a carismei Sfântului Francisc, în versiunea feminină, care a ştiut să îşi apere proiectul de viaţă evanghelică chiar şi atunci când alţii i s-au împotrivit. Adresează tuturor îndemnul de a-i urma exemplul Sfintei Clara, chiar dacă nu toţi optăm pentru clauzura mănăstirii, fiecare în activităţile pe care le desfăşoară poate fi considerat un model, un reper.
Discursul Excelenţei Sale a fost unul foarte încurajator pentru o viaţă de sfinţenie, chemare adresată de Dumnezeu nu doar călugărilor şi călugăriţelor, ci tuturor, indiferent de statut sau vârstă, căutarea cu zel a sfinţeniei fiind un act de supunere faţă de Cuvântul lui Dumnezeu: „Fiţi sfinţi precum Tatăl vostru sfânt este” (Mt 5,48). În comuniune de rugăciune cu cei adunaţi în jurul altarului, am putut experimenta prezenţa vie a lui Cristos în mijlocul nostru. Ne-am bucurat că harul Său lucrează cu putere şi continuă să cheme suflete la această formă de viaţă, pentru a fi sarea pământului şi lumina lumii. S-a adus mulţumire lui Dumnezeu pentru toţi binefăcătorii noştri, care ne sunt aproape prin generozitate şi atenţie continuă şi pentru darul existenţei acestei mănăstiri, care este un dar de binefaceri nu doar pentru această regiune, ci pentru întreaga ţară, fiind o oază de rugăciune continuă.
Mesajul pe care Sfânta Clara ni-l poate oferi fiecăruia este importanţa de a ne fixa ochii înaintea oglinzii eternităţii, de a ne fixa sufletul în splendoarea gloriei, de a ne fixa inima în cel care este chipul naturii divine, pentru a ne transforma pe deplin prin intermediul contemplării divinităţii sale (IF 2888). Privind la Cristos sărac şi umil, vom fi iluminaţi. (Surorile Clarise pentru Ercis.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 635, Ultimul acces: 2026-09-25 02:49:56