El País | La Sulina este „prima biserică din Europa Continentală pe care o vede soarele”[2020-08-17]de Ştefana TotorceaCotidianul spaniol El País prezintă, într-un reportaj despre Sulina, farmecul cosmopolit al acestui port, fostă reşedinţă a Comisiei Europene a Dunării. Articolul numeşte oraşul „Kilometrul Zero al unui fluviu care spune povestea Europei” şi îl citează pe parohul de la catedrala ortodoxă din oraş, cea mai estică biserică din România. Reportajul face parte dintr-o serie dedicată locurilor-cheie de-a lungul unui traseu european între Marea Nordului şi Marea Neagră, pe care reporterii l-au străbătut în 14 zile, pornind din portul belgian Ostend. Catedrala Sf. Nicolae şi Sf. Alexandru văzută dintre Dunăre. Foto credit: Wikipedia / Oqmioritei Ajunşi la Sulina, punctul final al călătoriei, jurnaliştii au descoperit punctele de interes turistic şi oamenii locului. Părintele paroh Marian Măcăilă-Ivanov le-a prezentat Catedrala „Sf. Nicolae şi Sf. Alexandru”, ctitorită de Regii Carol I şi Carol al II-lea, drept „prima biserică din Europa Continentală pe care o vede soarele [la răsărit]”. Iar Veronica Niga, o bucovineancă vorbitoare de spaniolă, le-a povestit că s-a întors de la Barcelona, unde are copiii şi un nepot şi s-a restabilit în România. Marian Măcăilă-Ivanov în Catedrala „Sf. Nicolae şi Sf. Alexandru”. Foto credit: El País / Oscar Corral Articolul numeşte Sulina un Far East („Extrem Orient”) al Europei şi evocă „o instituţie care a precedat cu un secol Uniunea Europeană”: Comisia Europeană a Dunării, creată pentru a răspunde intereselor economice ale statelor de pe continent într-o perioadă de echilibru precar, după încheierea Războiului Crimeei, dintre imperiile Otoman şi Rus. Comisia a avut rolul „să pacifice regiunea şi să se asigure că gura Dunării este navigabilă, prin reglementări acceptate de toţi, lucrări de infrastructură costisitoare, domnia legii şi o administraţie comună în care lucrau oameni de zeci de naţionalităţi”. Zece ţări au avut cândva consul în Sulina. Farul Observator din Sulina adăposteşte azi Muzeul Comisiei Europene a Dunării şi cabinetul de lucru al scriitorului Jean Bart, autorul romanului „Europolis”. Foto credit: Wikipedia / Dora Domşa Sulina este comparată cu porturile din romanele lui Gabriel García Márquez şi Graham Greene, dar se face trimitere şi la romanul scriitorului român Jean Bart, „Europolis”, care o prezintă ca pe „un mozaic de rase: toate naţiunile, toate tipurile, toate limbile”. Cartea românului numeşte Comisia Europeană a Dunării „un stat în miniatură” şi Sulina „o Europă în miniatură”. Plaja din Sulina la răsărituul soarelui. Foto credit: El País / Oscar Corral Iulian Vizauer, Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Tulcea, spunea într-un comunicat că instituţia care a funcţionat în secolul al XIX-lea la Sulina a fost ca un fel de „Uniune Europeană” de la marginea Europei. Farul de pe digul de nord, construit de Comisia Europeană a Dunării. Foto credit: Wikipedia / Valentin Manus Acest specific multicultural se reflectă în arhitectura eclectică a Sulinei, un „melanj armonios şi pitoresc de atmosferă mediteraneană punctată de rigurozitate nordică”, preciza oficialul român. Stradă din Sulina, cel mai estic punct al ţării noastre. Foto credit: Flickr / Ştefan Jurcă Sulina are patru faruri: Farul Vechi sau Farul Observator (1841), unde se pot vizita Muzeul Comisiei Europene a Dunării şi cabinetul de lucru al scriitorului Jean Bart; Farul vechi de pe digul de nord (1887), construit de Comisia Europeană a Dunării; Farul de pe digul de sud (1922) şi Farul nou (1983). Oraşul este la vărsarea Dunării în Marea Neagră.- în plan îndepărtat, farul nou din Sulina. Foto credit: Facebook / Apele Române Dobrogea-Litoral Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 600, Ultimul acces: 2026-06-13 15:15:36
|
Timp total: 0.03s...
[]:1