Cu ajutorul tău, Pro Vita Iaşi poate suplimenta numărul de burse pentru studii. Cunoaşte-i pe cei 7 tineri propuşi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Cu ajutorul tău, Pro Vita Iaşi poate suplimenta numărul de burse pentru studii. Cunoaşte-i pe cei 7 tineri propuşi

[2020-08-17]
de Sorin Ioniţe

Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor desfăşoară în perioada 16 august – 13 septembrie 2020 o nouă campanie de strângere de fonduri pentru susţinerea la studii a unui număr de 7 copii cu rezultate foarte bune la învăţătură, din familii numeroase înscrise în Programul de solidaritate pentru familia cu mulţi copii – Sf. Stelian.
În iunie, Pro Vita Iaşi a propus adăugarea a 10 beneficiari pe lista burselor Arhiepiscopiei, dar în urma campaniei au fost colectate fonduri pentru 13 tineri. În aceste condiţii, echipa doreşte să ajungă la un total de 20 de tineri care vor primi burse în valoare de 200 de lei pe lună.
„Aceste lucru ne-a determinat să creştem numărul beneficiarilor proiectului. Mai avem nevoie să strângem fonduri pentru 7 copii, adică 14.000 de lei. Lansăm a doua campanie de strângere de fonduri cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Am ales în mod deosebit acestă zi pentru că ştim că Sfântul Constantin şi Doamna Maria au avut 11 copii, o familie numeroasă, şi au avut o atenţie deosebită spre educaţie şi cultură”, a declarat pentru Basilica,ro Sorina Topliceanu, referent al Departamentului Pro Vita.
„Ne motivează faptul că sunt copii cărora le place să înveţe, le place şcoala şi doresc să studieze. Această bursă este pentru ei un sprijin pentru a depăşi dificultăţile materiale şi financiare. Invităm pe toţi cei care doresc să ajute, să se alăture demersului nostru”.
Pentru anul şcolar 2020 – 2021 vor fi susţinuţi la studii, în total, un număr de 50 de copii din familii numeroase, cu burse în valoare de 200 de lei pe lună.
Pentru 30 de copii bursele sunt oferite de Arhiepiscopia Iaşilor, iar pentru 20 de copii bursele vor fi asigurate prin donaţiile primite.
Cunoaşte-i pe cei 7 tineri din următorul clip:
Cum poţi ajuta?
Bursa de studiu – fiecare elev sau student primeşte din partea noastră o bursă de studiu în valoare de 200 de lei/lună pe parcursul anului şcolar. Poţi contribui la completarea unei burse sau o poţi oferi integral.
Promovează – transmite mai departe iniţiativa noastră. Poate cineva dintre prietenii tăi ar fi dispus să susţină un elev sau un student.
Donează:
RO08CECEIS1030RON1014342 – LEI
RO68CECEIS10C1EUR1103231 – EURO, COD SWIFT: CECERO, CEC BANK
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, CIF 5334656.
Persoana de contact: Sorina Topliceanu – 0753.472.067
email: departament.provita@mmb.ro

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 542, Ultimul acces: 2026-06-13 15:17:43