Creştinii sunt cei mai persecutaţi. Fie le sunt îngrădite drepturile, fie sunt chiar ucişi, atrage atenţia Episcopul Ignatie[2020-08-18]de Gheorghe AnghelPersecuţia creştinilor la nivel mondial şi lipsa de reacţie a opiniei publice pe acest subiect au fost două aspecte pe care Episcopul Huşilor le-a abordat în predica adresată duminică în Parohia Stroieşti. „S-a constatat că creştinii sunt cei mai persecutaţi în această lume. Statisticile oficiale spun că în anul 2018-2019 au fost persecutaţi peste 260 de milioane de creştini, în peste 50 de ţări din lumea întreagă. Fie le sunt îngrădite drepturile de manifestare a credinţei, fie sunt chiar ucişi”, a spus ierarhul în contextul Zilei Naţionale pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor. Episcopul Ignatie a amintit că în Coreea de Nord se petrec cele mai mari abuzuri asupra creştinilor „unde, dacă ai o Biblie creştină sau îţi faci cruce, eşti pasibil de moarte”. Preasfinţia Sa a vorbit şi despre persecuţiile din alte state în care creştinii suferă, iar bisericile le sunt distruse şi a semnalat că acele evenimente nu fac obiectul mass mediei. „La nivel european nu prea vedem circulând ştirile despre persecuţiile la adresa creştinilor”, a precizat Episcopul Ignatie. Episcopul Huşilor a reamintit că masacrul din Franţa, din redacţia revistei Charlie Hebdo, a ţinut prima pagină a ziarelor, însă decapitarea unor creştini egipteni nu a stârnit interes în presă. „Nu s-a dat nicio ştire şi nu s-a manifestat niciun fel de solidaritate”. Preasfinţia Sa a taxat şi lipsa de reacţie a opiniei publice internaţionale faţă de transformarea Catedralei Sf. Sofia în moschee. „Această Catedrală, timp de 500 de ani de la zidirea ei, a fost biserică creştină. În 1934 Ataturk o transformă în muzeu. Timp de 84 de ani a fost muzeu, un bun al întregii lumi, patrimoniu UNESCO”. Anul acesta a fost a fost sărbătorită pentru prima oară „Ziua naţională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor”. Legea a fost promulgată de Preşedintele României în data de 16 iulie 2020. Ierarhul a amintit de jertfa Brâncovenilor despre care a spus că „rămân model de martiri”. „Au fost supuşi la chinuri şi li s-a cerut să se lepede de Hristos (…). Copilul cel mai mic, Mateiaş, a vrut să cedeze. Avea 12 ani. Sfântul Voievod Constantin îi spune: «de ar fi să mori de o mie de ori, tu să nu te lepezi de Hristos». În urma acestui îndemn al tatălui său, el spune: «vreau să mor creştin».Şi-au dat viaţa în numele lui Hristos”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 576, Ultimul acces: 2026-06-13 15:15:44
|
Timp total: 0.05s...
[]:1