Arhiepiscopul Irineu oferă burse de studiu din economiile personale[2020-08-21]de Gheorghe AnghelArhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei oferă burse pentru 20 elevi de liceu/masteranzi/doctoranzi, eminenţi şi morali, care sunt lipsiţi de posibilităţi materiale. La începutul lunii august s-a deschis sesiunea pentru depunerea dosarelor de concurs. Ierarhul oferă bursele prin intermediul fundaţiei care îi poartă numele, instituţie înfiinţată în anul 2018. „Fundaţia „Arhiepiscopul Irineu Pop” acordă burse pentru elevi de liceu, în valoare de 500 lei pe lună; burse pentru studenţi, în valoare de 600 lei pe lună; burse de cercetare pentru masteranzi, în valoare de 600 lei pe lună; şi burse de cercetare pentru doctoranzi în valoare de 700 lei pe lună”, se anunţă pe site-ul eparhial. Bursele pentru elevi, studenţi şi masteranzi se acordă pe o perioadă de 9 luni, iar bursa pentru doctoranzi pe o perioadă de 12 luni. Dosarele vor putea fi trimise prin poştă sau depuse direct la Secretariatul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei, în perioada 5 august – 15 septembrie 2020. Condiţiile de participare, fişa-tip a aplicantului, precum şi actele necesare pentru întocmirea dosarului se găsesc în Regulamentul de burse aprobat de Colegiul Director al Fundaţiei şi publicat pe site-ul www.reintregirea.ro, la secţiunea Informaţii utile. Informaţii suplimentare şi lămuriri pot fi obţinute la numărul de telefon 0258 811 690. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 833, Ultimul acces: 2026-09-28 14:18:33
|
Timp total: 0.04s...
[]:1