Tinerii la Rădeşti, pe urmele Episcopului Demetriu Radu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Tinerii la Rădeşti, pe urmele Episcopului Demetriu Radu

[2020-08-27]
15 cercetaşi din Eparhiile de Bucureşti şi Oradea au fost la Blaj şi la Rădeşti pe urmele Episcopului Demetriu Radu (1861-1920). Pe parcursul a două zile care au presupus şi câteva zeci de kilometri parcurşi pe moutain-bike prin satele de la confluenţa Mureşului cu Târnava şi o coborâre cu caiacele pe Mureş, tinerii au descoperit viaţa şi personalitatea Episcopului, locurile în care s-a născut şi a învăţat. Ajunşi în Rădeşti, tinerii au vizitat biserica monumentală ctitorită în satul natal de Demetriu Radu şi au admirat pictura renumitului artist bisericesc greco-catolic Octavian Smigelschi – autor al frescelor cupolei şi iconostasului catedralei ortodoxe din Sibiu şi al unui proiect de pictare a catedralei greco-catolice din Blaj.

Ctitorul bisericii din Rădeşti, Episcopul Demetriu Radu, a fost la sfârşitul secolului 19 primul paroh al comunităţii greco-catolicilor ardeleni stabiliţi în Bucureşti. El a cumpărat în 1892 terenul pe care s-a construit apoi bisericuţa de pe strada Polonă, astăzi Catedrală episcopală. Devenit Episcop de Lugoj şi apoi de Oradea (unde a ridicat superbul Palat episcopal), Demetriu Radu a jucat un rol important la 1 decembrie 1918, fiind vicepreşedintele Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia. Senator de drept în România Mare, Demetriu Radu a murit în 1920 în urma atentatului cu bombă din Senatul României săvârşit de anarhiştii comunişti.
Evenimentul a fost parte a unui proiect amplu – Via Scriptorum – cu cinci trasee de descoperire a scriitorilor şi personalităţilor Blajului: Ion Agârbiceanu, Timotei Cipariu, Ion Brad, Demetriu Radu, Ioan Maiorescu şi Ioan Suciu. Co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, acest proiect cultural a fost gândit de regizoarea Anca Berlogea, derulat de SIGNIS România în parteneriat cu Running&Cycling Club Blaj şi, pentru traseul de la Rădeşti, şi cu Asociaţia Cercetaţii Creştini Români din Federaţia Scoutismului European.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 659, Ultimul acces: 2026-09-25 00:47:05