Biserica monument istoric din Povergina va fi restaurată[2020-08-24]de Gheorghe AnghelParohia din Povergina a câştigat un proiect finanţat de Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) şi va începe lucările de restaurare la biserica din localitate. Locaşul de cult, care datează din secolul 18, a suferit daune considerabile în urma incendiului din anul 2015. Biserica nu a fost reparată până acum din lipsa fondurilor. Săptămâna trecută a avut loc o întâlnire în Povergina la vederea demarării lucrărilor. Au participat profesori, peisagişti şi tineri arhitecţi, restauratori de la Facultatea de Arte şi Arhitectură din Timişoara. Din partea Arhiepiscopiei Timişoarei a fost prezent diac. Ing. Timotei Anişorac, consilier în cadrul sectorului Patrimoniu al eparhiei. La discuţii au participat credincioşi din Povergina alături de preotul paroh Ioan Lazăr. Foto credit: Arhiepiscopia Timişoarei „Scopul acestei prime întâlniri a fost acela de a găsi soluţii pentru a se elabora o documentaţie tehnico-economică necesară salvării acestui monument al patrimoniului satului bănăţean din secolul al XVIII-lea”, se menţionează pe site-ul eparhiei. Proiectul de restaurare este finanţat prin fonduri nerambursabile de INP, faza DALI, în cadrul subprogramului Elaborare a documentaţiilor tehnico-economice pentru intervenţii asupra monumentelor istorice. Valoarea proiectului este de 116.820 lei, iar termenul limită pentru finalizarea studiilor este 15 decembrie 2020. Biserica ocrotită de „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” datează din anii 1782-1783. A fost construită din lemn de stejar, iar pereţii exteriori sunt acoperiţi cu lipitură de pământ. Fundaţia este din piatră de carieră. Pictura a fost realizată de unul dintre cei mai importanţi zugravi din Banat, Gheorghe Diaconovici, cel care face tranziţia între pictura bizantină şi cea occidentală. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 688, Ultimul acces: 2026-09-25 13:51:45
|
Timp total: 0.04s...
[]:1