Sf. Moise Etiopianul patronează lucrarea pastorală şi filantropică pentru rromii din Arhiepiscopia Clujului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sf. Moise Etiopianul patronează lucrarea pastorală şi filantropică pentru rromii din Arhiepiscopia Clujului

[2020-08-28]
de Ştefana Totorcea

Începând din 2013, Sfântul Moise Etiopianul, sărbătorit la 28 august, este patronul spiritual al lucrărilor filantropice şi misionare ale Arhiepiscopiei Clujului în comunitatea rromă. O parohie şi o asociaţie desfăşoară aceste lucrări, în care se implică personal însuşi Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului.
La propunerea lui Crăciun Ioan Lăcătuş şi cu binecuvântarea ierarhului, în 2013 a fost înfiinţată Asociaţia Ortodoxă Social-Misionar-Culturală pentru rromi Sfântul Moise Arapul (Etiopianul), care desfăşoară proiecte în sprijinul comunităţilor de rromi din eparhie. Principalele priorităţi ale organizaţiei sunt educaţia şi incluziunea socială.
Proiecte recurente ale Asociaţiei Sf. Moise Arapul
Camionul de Crăciun a ajuns anul trecut la ediţia a noua, pentru că, prin implicarea Părintelui Mitropolit, a debutat ca şi campanie încă din anul 2011, când Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei a contactat organizaţia germană „Die Johanniter”. Aceasta, în colaborare cu Asociaţia Tăşuleasa Social din judeţul Bistriţa-Năsăud, a trimis cadouri pentru copii. Anul trecut, 1.000 de copii rromi din cartierul Pata Rât al Clujului şi 400 de copii rromi din Turda au primit produse de igienă, dulciuri, alimente, jucării şi rechizite.
Programul de educaţie pentru sănătate „Vreau să aflu”. Sâmbăta, copiii şi adolescenţii de etnie rromă află informaţii cu privire la sănătate şi igienă, viaţa intimă, avortul şi alte provocări cu care se confruntă tinerii de azi.
Sectorul social al Arhiepiscopiei Clujului, prin Asociaţia pentru rromi „Sfântul Moise Arapul”, acordă săptămânal ajutoare (pachete cu alimente şi sprijin financiar) comunităţilor de rromi de la Pata Rât, Turda şi alte localităţi din eparhie, în special în perioada pandemiei.
Alte proiecte de sprijin din 2019
Caravana „Dăruind vei dobândi”. Copiii rromi au organizat scenete şi concerte de colinde în parohii, instituţii publice şi private cu scopul de a aduna fonduri pentru copiii defavorizaţi de etnie rromă.
În septembrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, a mers în comunitate pentru a le dărui copiilor rromi 275 de ghiozdane cu rechizite, dulciuri şi cărţi de rugăciune.
Două biserici pentru comunităţile rrome
După ce comunitatea ortodoxă rromă şi-a exprimat dorinţa de a avea un lăcaş de cult ortodox, în 2013 s-a pus piatra de temelie pentru biserica de lemn cu hramul „Sfântul Moise Arapul”, a parohiei cu acelaşi nume.
În 2015 a fost hirotonit preot pentru cele aproximativ 40 de familii din zonă teologul Gelu Petru Săvărăşan, care desfăşoară o intensă activitate social-misionară, inclusiv cu tinerii. În acelaşi an, la hramul asociaţiei şi a bisericuţei de lemn de la Pata Rât, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei a oficiat botezul pentru 12 copii din comunitatea de la Module.
În 2019 a fost sfinţită şi a doua biserică din zonă, ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Aceasta deserveşte comunitatea de rromi din zona Dalas, formată din aproximativ 300 de copii şi peste 100 de familii.
În ambele biserici de la Pata Rât, în fiecare duminică după-amiază se organizează programe pentru copii, activităţi educative, recreative şi religioase.
Anul trecut, Asociaţia Sf. Moise Arapul a desfăşurat un parteneriat cu Arhiepiscopia Iaşilor, care a avut ca scop transferul de bune practici în pastoraţia comunităţilor de rromi.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 746, Ultimul acces: 2026-09-30 06:11:59