Casa părintească din Basarabia a poetului Adrian Păunescu a fost renovată şi sfinţită[2020-08-28]de Sorin IoniţeCasa părintească din Basarabia a poetului Adrian Păunescu a fost renovată şi transformată într-un muzeu al literaturii române de Asociaţia Euroregiunea Siret-Prut-Nistru. Episcopul Antonie de Bălţi a sfinţit miercuri casa memorială aflată în satul Copăceni, raionul Sângerei. PS Antonie a subliniat importanţa unor asemenea monumente, care reprezintă „adevărate faruri menite să lumineze minţile şi inimile basarabenilor spre descoperirea identităţii româneşti a acestui pământ şi a locuitorilor lui”. Evenimentul inaugural a fost organizat de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău şi Fundaţia Copăceni VDR (Virtus Daciche Redivivus). Casa a fost achiziţionată de Asociaţia Euroregiunea Siret-Prut-Nistru în data de 2 aprilie cu suma de zece mii de euro. În onstrucţie şi reabilitare au fost investiţi peste 64.000 de euro, informează Moldova 1 TV. În cele două odăi mici din casă se află leagănul în care a crescut Adrian Păunescu, dar şi volumele sale de poezie. ©Episcopia de Bălţi Adrian Păunescu a fost un poet, critic literar, eseist, director de reviste, autor publicist, textier, scriitor, traducător şi om politic român. S-a născut în 20 iulie 1943 la Copăceni, şi a plecat la cele veşnice în 5 noiembrie 2010, la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 634, Ultimul acces: 2026-06-13 13:40:40
|
Timp total: 0.03s...
[]:1