Au trecut 15 ani de la trecerea în veşnicie a Mitropolitului Antonie Plămădeală - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Au trecut 15 ani de la trecerea în veşnicie a Mitropolitului Antonie Plămădeală

[2020-08-29]
de Gheorghe Anghel

În 29 august 2005 a trecut la cele veşnice Mitropolitul Antonie Plămădeală, originar din Republica Moldova.
Ierarhul s-a născut în 17 noiembrie 1926 în Stolniceni, Hînceşti.
Mitropolitul a studiat la Seminarul din Chişinău, dar şi la cel din Bucureşti (1937-1945). Apoi a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti şi a Institutului Teologic Universitar din Cluj (1945-1949).
Obţine doctoratul în teologie la Heythrop College (Oxford şi Londra) în 1971 şi la Institutul Teologic din Bucureşti, în 1972.
A intrat în monahism la Mănăstirea Prislop, judeţul Hunedoara, în 1949, însă va fi condamnat politic de autorităţile comuniste şi exclus din monahism.
Începând cu anul 1968, şi-a reluat activitatea de cleric, la început ca secretar al Institutului Teologic din Bucureşti. În 1970 a fost hirotonit episcop vicar patriarhal, fiind ales Episcop al Buzăului 10 ani mai târziu.
Din 1982 până 2005 a fost Mitropolit al Ardealului.
În această demnitate, s-a distins printr-o intensă activitate de refacere a lăcaşurilor de cult, întemeieri de muzee, restaurări ale unor seminarii şi de ocrotire a monumentelor religioase, istorice şi de artă.
Mitropolitul Antonie Plămădeală a fost unul din marii teologi contemporani, participant la numeroase întruniri ecumenice peste hotare, membru în Comitetul executiv al Consiliului Mondial al Bisericilor.
A condus delegaţiile ortodoxe române la Adunările generale de la Nairobi (1975) şi Vancouver (1983); a fost delegat la Adunările generale ale Conferinţei Bisericilor Europene, la sesiunile Comisiei mixte de dialog între Biserica ortodoxă şi romano-catolică etc.
A fost ales membru de onoare al Academiei Române şi al Academiei de Ştiinţe din Chişinău (1992).
Lucrări: Biserica slujitoare în Sfânta Scriptură, în Sfânta Tradiţie şi în teologia contemporană (1972, ed. a II-a, 1986); Ca toţi să fie una (1979); Vocaţie şi misiune în vremea noastră (1984); Tâlcuiri noi la texte vechi. Predici (1989); Cuvinte de zile mari (1989); Cuvinte duhovniceşti (2000); Biserica în mers (2 vol., 1999).

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 787, Ultimul acces: 2026-09-30 04:45:49