Noi îndrumări bisericeşti care se aplică din data de 1 septembrie 2020 - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Noi îndrumări bisericeşti care se aplică din data de 1 septembrie 2020

[2020-09-02]
de Iulian Dumitraşcu

Cancelaria Sfântului Sinod a transmis miercuri un document cu actualizarea punctului nr. 14 din Îndrumările adresate recent parohiilor şi mănăstirilor din Patriarhia Română, în contextul epidemiei de Covid-19.
În contextul publicării HG nr. 729/2020 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 3 la HG nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 (Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 797 din 31 august 2020), document legislativ care intră în vigoare începând ca data de 1 septembrie a.c.,
Punctul nr. 14 din cadrul Îndrumărilor date de Patriarhia Română în 17 iunie a.c. şi reluate în 17 iulie a.c. şi în 17 august a.c. se modifică după cum urmează:
„14. Începând cu data de 1 septembrie 2020, unităţile de cult, în special cele care desfăşoară activităţi social-filantropice, pot relua organizarea de agape/servirea mesei în interiorul spaţiilor anexe ale bisericii autorizate în acest sens (cantine sociale, săli de mese etc.), cu participarea a cel mult 50 de persoane, precum şi în exteriorul acestor spaţii, cu participarea a maximum 100 de persoane. În ambele cazuri este obligatorie respectarea regulilor de distanţare fizică (în interior, se va păstra distanţa de 2 m în orice direcţie, între persoane; în exterior, se va păstra distanţa de 1,5 m în orice direcţie, între persoane)”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 758, Ultimul acces: 2026-09-30 06:57:50