Ziua Limbii Române în Covasna şi Harghita: Lansări de carte, concurs de recitare, încurajări adresate basarabenilor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Ziua Limbii Române în Covasna şi Harghita: Lansări de carte, concurs de recitare, încurajări adresate basarabenilor

[2020-09-02]
de Ştefana Totorcea

Românii din Harghita şi Covasna au serbat Ziua Limbii române în perioada 29-31 august prin lansări de carte, cântece pentru eroi şi un mesaj de omagiu adresat basarabenilor de Directorul Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, pentru modul exemplar în care aceştia cultivă limba maternă.
Seria de evenimente a început la prima şcoală românească din Sfântul Gheorghe, în Covasna, unde Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (MNCR) şi Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” (CEDMNC) au organizat „o şezătoare literară” cu lansări de carte, prelegeri şi expoziţii de istorie.
În debutul evenimentului, dr. Ioan Lăcătuşu, Directorul CEDMNC, a afirmat: „La românii ardeleni, şcoala s-a născut în tinda bisericii. Iată exemplul concret, Biserica din dreapta noastră construită la 1790, după nouă ani, Şcoala Confesională. Ceea ce facem noi astăzi este să aducem un omagiu celor doi stâlpi ai culturii, istoriei şi ai limbii române: popa şi domnul învăţător”.
„Imaginaţi-vă această modestă şcoală pe băncile căreia au trecut generaţii de elevi, bineînţeles în contextul concret al mediului multietnic şi confesional în care limba română nu era o prioritate a statului de atunci. Dacă doreai să-ţi cultivi limba maternă, trebuia să te ocupi ca şi comunitate, de aceea meritul este şi mai mare.”
În acest sens, el i-a adus omagiu Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, care a înfiinţat 800 de şcoli primare confesionale româneşti în toată Transilvania.
Lansări de carte
Evenimentul a continuat cu lansarea a trei volume de versuri scrise de poeţii Mihaela Aionesei, Ramona Moldovan şi Gheorghe Filip. Au urmat prelegerile „Adrian Păunescu, un poet vizionar controversat”, susţinută de prof. Mihai Trifoi, şi „Românii maghiarizaţi. Români care şi-au pierdut limba”, susţinută de dr. Ioan Lăcătuşu.
Au fost inaugurate şi expoziţiile „Manuale pentru şcolile confesionale româneşti din Transilvania” şi „Volume ale poetului Mihai Eminescu şi cărţi referitoare la poetul naţional”, prilej cu care Larisa Axinia a vorbit despre colecţia de cărţi ale poetului Mihai Eminescu donate Bibliotecii „Nicolae Colan” de către prof. Petre Străchinaru.
„Sărbătoarea a constituit un prilej de celebrare a limbii române şi de recunoaştere a importanţei sale ca element esenţial în menţinerea identităţii naţionale, în mediul multietnic şi pluriconfesional al judeţelor Covasna şi Harghita”, a scris ulterior dr. Ioan Lăcătuşu.
Mesaj pentru Basarabia
Într-un interviu acordat de la eveniment postului Radio Chişinău, el a transmis şi un „omagiu intelectualilor şi tuturor românilor din comunităţile istorice din jurul graniţelor României şi din diasporă, cetăţenilor Republicii Moldova, pentru modul exemplar în care păstrează şi cultivă limba maternă, această sfântă comoară moştenită din străbuni”.
„Aşa cum spunea inegalabilul poet Grigore Vieru, românii din Covasna şi Harghita se înţeleg din priviri cu românii de peste Prut. Avem baza trainică, temelia, pe care putem consolida viitoarele noastre relaţiile culturale şi umanitare şi astfel, uniţi, să fim mai puternici. La mulţi ani, limbă română, la mulţi ani, români!”
În 30 august, a fost organizată o nouă lansare a volumelor de poezie şi la Miercurea Ciuc, în Harghita. Doi dintre autori, Ramona Moldovan şi Gheorghe Filip, sunt membri ai Cenaclului literar „Buna Vestire” din Miercurea Ciuc.
Concurs de recitare
Mihaela Aionesei şi Ramona Moldovan au fost prezente şi luni, 31 august, la Covasna, unde a avut loc ceremonia de acordare a premiilor concursului de recitare organizat de Asociaţia GRIT (Gândeşte Româneşte, Implică-te Tinereşte) şi Primăria Covasna.
Pe primele locuri s-au clasat Anastasia Cosneanu, de 6 ani, din Zăbala, cu poezia Limba Românească de Gheorghe Sion, Maria Anastasia Subţirelu, de 7 ani, care a recitat Repetabila povară a poetului Adrian Păunescu, şi Ermionia Stelea, o elevă de 11 ani din Sita Buzăului, care a recitat un fragment din Scrisoarea a III-a de Mihai Eminescu.
Cea din urmă a împărţit Premiul III cu Ilinca Maria Balea, de 5 ani, din Covasna, care a încântat juriul cu poezia Bondarul leneş de Elena Farago. „Ne-au demonstrat nu doar că o cinstesc aşa cum se cuvine, ci şi că vor fi străjeri de nădejde ai Limbii Române”, a declarat poeta Mihaela Aionesei din Târgu Secuiesc.
Cântece pentru eroi
Covăsnenii nu au uitat să-şi omagieze nici eroii de Ziua Limbii Române. Luni, maestrul Nicolae Voiculeţ şi membrii Corului „Voievozii Munţilor” au cântat pentru soldaţii români căzuţi la datorie care odihnesc în cimitirul din comuna Vâlcele, judeţul Covasna.
„Numai datorită lor astăzi ne putem ruga aici în Limba Română!”, a scris pe Facebook Părintele Vasile Antonie Tămaş din Vâlcele, membru al Corului „Voievozii Munţilor”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 860, Ultimul acces: 2026-09-28 00:36:18