Salutul şi urările transmise de PS Anton Coşa tuturor elevilor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Salutul şi urările transmise de PS Anton Coşa tuturor elevilor

[2020-09-03]
În Republica Moldova a reînceput şcoala, cu toate discuţiilor deschise despre modul de participare din cauza pandemiei. Un început de an şcolar fără vreo petrecere, dar elevii revin să îşi ocupe clasele lor, după luni de absenţă şi lipsă de activitate directă. Cu siguranţă există întrebări şi nedumeriri, pentru că frica de virus, ale cărui cifre astăzi în Republica Moldova încă trebuie să ne pună pe gânduri, solicită prudenţă şi mai ales o organizare corectă, aşa cum au cerut şi autorităţile, care ştiu cum să prevină orice posibilă problemă. Apariţia chiar a unui focar minim ar duce la o închidere ulterioară a şcolilor.

Pe feţele copiilor există bucuria de a reveni la şcoală, de a-şi revedea colegii de clasă, de a relua prietenii rupte şi de a ieşi din casă, după o perioadă grea de restricţii şi limitări. Şcoala, a spus Episcopul de Chişinău, Mons. Anton Coşa, „are un rol educativ fundamental, din care cauză menţinerea uşilor închise ar afecta procesul de creştere ale copiilor. În acelaşi timp, virusul ne-a învăţat că sunt fundamentale regulile care trebuie respectate, fără de care suntem condamnaţi pandemiei. Sunt foarte mulţumit că şi structurile noastre educative pentru copii încep să îşi desfăşoare activităţile, după ce au dobândit şi un vademecum privind comportamentele, fără aplicarea cărora nu ar putea exista un început. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că ne-a dat ocazia să reluăm o cale pe care o considerăm importantă pentru educaţia celor mici. Le urez tuturor elevilor, la toate nivelurile şcolare, un an bun de muncă şi angajament, iar dacă este necesar să facem nişte sacrificii pentru a preveni pandemia, să le facem cu bucurie şi să ne încredinţăm întotdeauna Domnului.”
De asemenea, a fost interesant să vedem cum copiii au fost primiţi în centrele de plasament ale Diecezei, pregătindu-se să se întoarcă la şcoală, mai ales entuziasmul lor. (C.L.)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 695, Ultimul acces: 2026-09-28 12:23:03