Muzeul Satului Vâlcean găzduieşte o expoziţie de icoane[2020-09-02]de Gheorghe AnghelLa Muzeul Satului Vâlcean a fost vernisată duminică o expoziţie de icoane realizate de membrii Şcolii de la Vlădeşti, iconari şi pictori bisericeşti din Arhiepiscopia Râmnicului. Expoziţia este disponibilă publicului până în data de 13 septembrie. Vernisajul a fost organizat de Fundaţia „Habitat şi Artă în România” (HAR), în parteneriat cu Filiala UAP Vâlcea şi cu Muzeul Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu”, informează Arhiepiscopia Râmnicului Data evenimentului, ziua prăznuirii Sfântului Alexandru, a fost aleasă special pentru vernisaj, deoarece marele ierarh este ocrotitorul bisericii de lemn – monument istoric de la Mreneşti-Creţeni, aflată în prezent la Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni. Părintele Consilier David-Ovidiu Totu a transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, care a evidenţiat „nevoia de mărturisire a adevărului de credinţă prin icoană”. Şcoala de la Vlădeşti a fost înfiinţată în 2018, la iniţiativa pictorului Gheorghe Dican, preşedinte al Filialei UAP Vâlcea şi vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România, în cadrul Atelierului de Creaţie „Alexandru Nancu”, de la Vlădeşti-Vâlcea. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 745, Ultimul acces: 2026-09-29 00:15:43
|
Timp total: 0.04s...
[]:1