De 100.000 de ori Binele de ştiut - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

De 100.000 de ori Binele de ştiut

[2020-09-02]
de Sorin Ioniţe

Odată cu intrarea în noul an bisericesc am împlinit şi noi o cifră rotundă care ne dă curaj, greutate şi ne responsabilizează. Platforma WordPress număra marţi, 1 septembrie 2020, 100.000 de articole publicate pe site-ul Basilica.ro.
De o sută de mii de ori am încercat, şi poate nu tot de atâtea ori am reuşit, să facem ştiut un bine cât de mic. Am căutat binele relevant şi l-am pus în faţa tuturor pentru a-l face contagios. Fluxul zilnic de ştiri, reţelele de socializare, newslettere-le, revista „Binele de ştiut”, proiecte foto, infografice. Asta fac zi de zi şapte oameni care cred în puterea „Binelui de ştiut”, motto-ul Agenţiei de ştiri Basilica.
Ţinta lor este să completeze peisajul mediatic românesc cu activitatea de multe ori ignorată a Bisericii, iniţiativele filantropice, faptele bune care se petrec la nivel de eparhii, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Peste 90.000 de persoane ne urmăresc pe Facebook, peste 18.000 pe Instagram. Statisticile mereu în creştere ne arată că suntem citiţi şi citaţi, că devenim un punct de referinţă în ceea ce priveşte noutatea religioasă, presa ortodoxă.
Vă mulţumim că citiţi Basilica.ro.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 722, Ultimul acces: 2026-09-28 02:48:19