De Sfânta Cruce, în unele zone se merge cu agheasma la casele oamenilor: Recomandările Mitropoliei Banatului[2020-09-03]de Sorin IoniţePotrivit tradiţiilor creştine, de Înălţarea Sfintei Cruci preoţii din unele zone ale ţării binecuvintează cu agheasmă pe credincioşi şi casele lor, cântând troparul „Mântuieşte, Doamne”. Întrucât această rânduială s-a păstrat şi în parohii din Banat, Mitropolitul Ioan transimte un mesaj în care face recomandări privind desfăşurarea ei în condiţii de siguranţă. Mitropolia îndeamnă preoţii să ţină seama de situaţia specială în care ne aflăm şi „să meargă numai la casele credincioşilor care solicită săvârşirea acestei rânduieli pentru familia şi gospodăria lor”. „Dat fiind faptul că autorităţile au prelungit starea de alertă, îndemnăm părinteşte preoţii care-i vor vizita pe credincioşi la casele lor, pentru a-i binecuvânta cu aghiasmă, să respecte cu stricteţe îndrumările bisericeşti emise de către Sfântul Sinod, la data de 16 august 2020”. „Viaţa şi sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu, iar noi, ca buni credincioşi, avem datoria de a le apăra şi cultiva cu responsabilitate în familie, în societate şi în Biserică”, transmite Mitropolitul Banatului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 677, Ultimul acces: 2026-09-28 00:44:29
|
Timp total: 0.06s...
[]:1