Pr. Jurja Ionel – 40 de ani de preoţie[2020-09-10]Marţi, 8 septembrie 2020, de sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, pr. Jurja Ionel, paroh de Odoreu, şi-a aniversat 40 de ani de preoţie. Bucurosul eveniment a fost marcat în biserica greco-catolică din Odoreu printr-un Te Deum de mulţumire, cu participarea Preasfinţitului Vasile Bizău, a părintelui protopop Roman Dumitru şi a altor preoţi apropiaţi părintelui, printre care fratele de sânge al părintelui, Jurja Alexandru, protoegumen al Ordinului Bazilian din România.Prin Te Deum-ul celebrat, „am adus mulţumire lui Dumnezeu pentru toate harurile pe care le-a revărsat asupra Bisericii Sale, asupra noastră, a tuturor, asupra Dvs, asupra ţării noastre, asupra preoţilor. Pentru că astăzi, venind să îl onorăm pe părintele Ionel, să îl felicităm şi să îi fim alături şi să ne rugăm împreună, nu facem decât să cinstim Taina Preoţiei; Taina Preoţiei, care este atât de frumoasă şi de preţioasă în ochii lui Dumnezeu şi în ochii oamenilor. Pentru că prin Taina Preoţiei, lăsată de sus de Mântuitorul Cristos ca dar, El însuşi se face prezent şi lucrează în Biserică. El însuşi, în mod misterios, se face prezent, cu fiecare generaţie, în această slujire preoţească, pentru că preotul în numele lui Cristos slujeşte, în numele Său învaţă Cuvântul evangheliei, învăţătura Bisericii Sale… De aceea, în slujirea preoţească este prezentă slujirea lui Cristos, marele preot.” „Este un moment oportun să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru Taina Preoţiei, iar astăzi în mod deosebit, pentru Taina Preoţiei pe care i-a dăruit-o părintelui Ionel Jurja”, a afirmat Preasfinţitul Vasile Bizău, înainte de a-i înmâna diploma De Merit Bisericesc, „În semn de preţuire pentru întreaga activitate pastorală desfăşurată în Eparhia noastră şi pentru slujirea cu devotament a Bisericii lui Cristos”. Părintele Jurja este printre puţinii preoţi care au mai rămas din generaţia celor care au activat în clandestinitate, o perioadă de mari încercări pentru Biserica noastră, care îşi desfăşura activitatea în catacombe. Din partea Primăriei şi Consiliului Local Odoreu, primarul Pop Dumitru Dorel i-a înmânat părintelui Jurja Ionel Diploma de Cetăţean de Onoare al comunei, „În semn de înaltă apreciere pentru cei 40 de ani de activitate desfăşurată în folosul comunei şi al cetăţenilor”. Prezenţi la eveniment au fost părintele ortodox şi pastorul de la biserica reformată din localitate. Pr. Ionel Jurja mulţumit tuturor călduros pentru prezenţă şi pentru onorurile acordate în acest moment aniversar. A vorbit despre ziua hirotonirii sale ca preot de către Episcopul Ioan Dragomir, pe 7 septembrie 1980, „într-o zi de duminică devreme, când lumea încă dormea, pentru a nu trezi suspiciuni…”. Părintele îşi aminteşte cum Preasfinţitul Dragomir îl avertizase că se pune în pericol, că va fi urmărit sau poate chiar arestat şi trebuie să fie conştient de acest lucru, dar şi cum, ceea ce l-a motivat cel mai mult să aleagă acest drum a fost îndemnul părintelui său spiritual, actualul Episcop de Lugoj, Alexandru Mesian, care spunea: „Biserica noastră greco-catolică nu are voie să moară şi are nevoie de preoţi tineri”. Acest îndemn l-a motivat să înceapă drumul slujirii preoţeşti în urmă cu 40 de ani. Evenimentul a fost organizat de către Consiliul Curatoral din parohia Odoreu, în semn de apreciere şi respect pentru cel care le este paroh de 16 ani. (Biroul de presă al Eparhiei de Maramureş) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 790, Ultimul acces: 2026-09-30 02:05:25
|
Timp total: 0.03s...
[]:1