Trinitas TV lansează un nou film documentar la sfârşitul acestei săptămâni[2020-09-10]de Gheorghe AnghelProducţia intitulată „Părinţi şi Copii în iubirea lui Hristos” apare în contextul Anului Omagial al Pastoraţiei Părinţilor şi Copiilor din Biserica Ortodoxă Română. Realizatorii filmului sunt Răzvan Mihai Clipici şi Cristina Teleanu. „Documentarul urmăreşte să arate frumuseţea familiilor numeroase, în care părinţii sunt modele de viaţă pentru copiii lor, dar şi pentru comunităţile în care trăiesc. Mesajul filmului este că nu banii sunt cheia susţinerii familiilor cu mulţi copii, ci dragostea, dăruirea şi bucuria de a forma o celulă din care bunul mers al societăţii să fie hrănit. De altfel, antidotul deznădejdii este familia, iar dragostea membrilor ei reprezintă cel mai mare echilibru emoţional”, precizează realizatorii. Este un film despre bucuria de a face parte dintr-o familie numeroasă şi depre pregătirea pentru viaţă pe care ţi-o oferă creşterea într-un astfel de context, despre modelul de viaţă care asigură succesul pe toate planurile şi care trebuie să fie urmat de cât mai mulţi dintre noi. Filmul documentar „Părinţi şi Copii în iubirea lui Hristos” va fi difuzat la Trinitas TV, sâmbătă, 12 septembrie, ora 20.00 şi în reluare, duminică de la ora 13.00. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 702, Ultimul acces: 2026-09-29 02:01:05
|
Timp total: 0.03s...
[]:1