S-a redeschis Muzeul Victor Babeş. Povestea unei familii numeroase care a schimbat faţa medicinei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

S-a redeschis Muzeul Victor Babeş. Povestea unei familii numeroase care a schimbat faţa medicinei

[2020-09-19]
de Ştefana Totorcea

Muzeul „Victor Babeş”, care face parte din Muzeul Municipiului Bucureşti, s-a redeschis sâmbătă cu o nouă expoziţie despre savant. Aceasta se concentrează pe realizările lui ştiinţifice. Victor Babeş provenea dintr-o familie numeroasă, care a marcat de două ori istoria medicinii mondiale.
Muzeul „Victor Babeş” din Capitală a fost deschis în două etape. Prima a vizat restituirea valorii memoriale prin reconstituirea atmosferei de lucru şi de familie. Piesele de artă decorativă – lustrele şi mobilierul – au fost restaurate şi expuse începând din noiembrie 2018.
Vizitatorii pot vedea în prima încăpere portretul lui Victor Babeş realizat de Grigore Stoenescu şi microscopul la care întemeietorul şcolii româneşti de microbiologie lucra zilnic şi în faţa căruia şi-a petrecut ultimele clipe din viaţă.
Cea de a doua etapă, care tocmai s-a încheiat, se concentrează pe recuperarea activităţii ştiinţifice a savantului. Opera lui este pusă în valoare şi prin intermediul realităţii augmentate (proiecţii cu detalii din lucrările publicate).
Muzeul a fost constituit de fiul microbiologului, Mircea Babeş. Acesta a adunat lucrurile din apartamentul pe care tatăl său l-a folosit la Institutul Naţional de Patologie şi Bacteriologie şi le-a expus la parterul casei sale, pe care a donat-o Primăriei Capitalei.
O familie numeroasă a marcat progresul medicinii
Victor Babeş (1854 – 1926) a publicat la Paris, în colaborare cu Victor André Cornil, primul tratat de bacteriologie din lume: Bacteriile şi rolul lor în anatomia şi histologia patologică a bolilor infecţioase (1885), prin care au fost puse bazele moderne ale acestei ştiinţe.
Savantul este fondatorul şcolii româneşti de microbiologie. A fost profesor de anatomie patologică la Universitatea din Bucureşti şi fondator al Institutului Naţional de Patologie şi Bacteriologie. A avut contribuţii majore în studiul bacteriologiei, turbării, leprei, difteriei, tuberculozei şi pelagrei, impunându-se pe plan mondial încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
A fost fiul juristului Vincenţiu Babeş (1821 – 1907), membru fondator al Academiei Române, orator talentat şi marcant promotor al drepturilor naţionale ale românilor din Transilvania.
Juristul (foto sus) a fost ales de patru ori deputat în parlamentul austriac, unde a apărat interesele Episcopiei Aradului şi ale poporului românesc de la Mureş şi Criş. A luat parte şi la organizarea Mitropoliei sub păstorirea Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, informează Muzeul „Victor Babeş”.
Victor Babeş a fost al doilea născut din nouă fraţi. El a supervizat, împreună cu fratele său, chimistul Aurel Babeş, şi apa potabilă din România.
Aurel Alexandru Babeş (1886-1962), fiul lui Aurel şi nepotul de frate al lui Victor Babeş, a descoperit testul Babeş-Papanicolau, care se foloseşte pentru identificarea celulelor anormale de la nivelul colului uterin. Testul poate indica un cancer de col în fază timpurie.
Muzeul „Victor Babeş”
Str. Andrei Mureşanu, nr. 14 A, Bucureşti
Web: http://muzeulbucurestiului.ro/muzeul-victor-babes.html
Program de vizitare: Miercuri – Duminică, orele 11:00-17:00
Preţul biletului: 10 lei / 5 lei cu reducere

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 623, Ultimul acces: 2026-09-30 01:44:11