PF Daniel la Catedrala Oradiei: Când biserica este plină, comunitatea ia forma de cruce îndreptată spre Înviere[2020-09-20]de Ştefana TotorceaPărintele Patriarh Daniel a spus duminică, la sfinţirea Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” din Oradea, că bisericile sunt locuri în care învăţăm taina Crucii şi a Învierii. Planul de cruce al bisericilor noastre modelează şi comunitatea credincioşilor prezenţi într-o cruce orientată spre altarul Jertfei şi Învierii, pe care se oficiază Sfânta Liturghie, a mai spus patriarhul. Evanghelia zilei „ne arată că luarea Crucii şi urmarea lui Hristos sunt calea mântuirii, sau a dobândirii vieţii veşnice”, a precizat Patriarhul Daniel. Mântuitorul Iisus Hristos a zis: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”. „Această Evanghelie este foarte scurtă din punct de vedere al textului, dar este foarte importantă pentru viaţa Bisericii în general şi pentru viaţa fiecărui creştin în special”, a afirmat părintele patriarh. El a menţionat că lepădarea de sine şi urmarea lui Hristos înseamnă: transformarea iubirii egoiste şi posesive în iubire milostivă şi darnică; răstignirea propriului egoism prin înfrânarea de la păcate şi prin răbdarea necazurilor, a suferinţelor, a încercărilor, a nedreptăţilor; a crede în Hristos, a se ruga lui Hristos şi a împlini poruncile iubirii lui Hristos: iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Scopul demersului este „de a transforma Crucea în scară către Înviere şi de a transforma suferinţa în biruinţă prin ajutorul care vine de la Hristos cel răstignit şi înviat”, a explicat patriarhul. Biserica, spaţiu în care simţim taina Crucii şi Învierii Iar locul predilect în care suntem ajutaţi să mergem pe această cale este Biserica: „Spaţiul în care învăţăm cel mai mult şi simţim cel mai mult puterea harului Preasfintei Treimi, iubirea lui Hristos care ne ajută să transformăm suferinţa şi singurătatea în speranţă şi în comuniune, spaţiul acesta este Biserica.” „De aceea, cu ajutorul lui Dumnezeu, astăzi, în Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci, vom săvârşi sfinţirea catedralei cu hramul Învierea Domnului”, a adăugat el. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai spus că, prin semnele răstignirii păstrate în trupul Său înviat, „Hristos Domnul ne învaţă că niciodată Crucea nu se desparte de Înviere şi Învierea de Cruce. Pentru că, în însăşi iubirea smerită a Crucii Sale, se află ascunsă puterea Învierii Sale.” De aceea, în noaptea de Paşte, Învierea Domnului se proclamă prin gestul de ridicare a crucii în văzul tuturor, la care se adaugă lumânarea aprinsă şi mărturisirea: Hristos a înviat! „Învierea este Slava iubirii smerite a Sfintei Cruci”, a concluzionat Părintele Patriarh. „Deci taina Crucii şi a Învierii este taina esenţială fiecărei biserici, lăcaş de cult, dar şi a vieţii fiecărui creştin, căci prin botez ne răstignim împreună cu Hristos şi înviem împreună cu Hristos”. Pe Calea Crucii nu putem merge decât ajutaţi de Hristos Este o cale pe care nu putem merge decât împreună cu Domnul: „Hristos ne cere să urmăm şi Îi urmăm Lui, ca să primim ajutorul Lui. Nimeni nu poate împlini Evanghelia lui Hristos fără ajutorul lui Hristos. «Fără Mine nu puteţi face nimic.» Adică nimic bun, spune Mântuitorul”. „Locul, spaţiul în care noi simţim taina Crucii şi a Învierii lui Hristos este Sfânta Biserică”, a adăugat Patriarhul României. La final, el le-a spus celor prezenţi la ceremonie că vor fi stropiţi după sfinţire „cu aceeaşi apă sfinţită cu care a fost sfinţită şi catedrala, deoarece „conţinutul acestei biserici de zid este Biserica lui Hristos ca şi comunitate. Şi comunitatea, când biserica este plină, ia forma bisericii, formă de cruce îndreptată spre Înviere”, a încheiat Preafericirea Sa. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 611, Ultimul acces: 2026-09-30 10:10:48
|
Timp total: 0.05s...
[]:1