Episcopul Slatinei despre crucile pe care le purtăm: Dumnezeu știe mai bine decât noi care ne e măsura[2020-09-21]de Sorin IonițeEpiscopul Sebastian al Slatinei și Romanaților a vorbit duminică despre purtarea crucii și a insistat pe faptul că măsura greutăților prin care trecem este întotdeauna bine cântărită de Dumnezeu. Ierarhul a spus că textul evanghelic duminical sugerează imaginea unei mulțimi de oameni care străbat calea vieții acesteia purtându-și fiecare crucea în spate, după modelul Domnului; o mulțime de hristoși călători prin viață, următori ai învățăturii și exemplului Său. Imaginea aceasta, a unor pelerini care își poartă crucea vieții − pe de o parte −, și a altora, indiferenți ori neîncrezători în importanța ei pe de alta −, constituie și provocarea evangheliei de azi, a spus PS Sebastian. Preasfinția Sa a prezentat și o pildă în acest sens: Un om se tot plângea de crucea vieții sale. O găsea prea grea pentru puterile lui și, pentru aceasta, se considera nedreptățit de Dumnezeu. Văzând lamentarea acestuia, într-o noapte Domnul i Se arătă în vis, unde se făcea că îl duce într-o încăpere mare, în care se găseau expuse diferite cruci. − Alege-ți, așadar, tu singur crucea care crezi că ți se potrivește, de vreme ce te tot plângi că Eu ți-am dat una prea grea! îi spuse Domnul. Bucuros, omul își lepădă imediat crucea sa și începu să caute alta, mai potrivită. Văzu o cruce subțire, dar era prea lungă. Văzu alta mai scurtă, dar când a vrut să o ridice pe umeri i se păru grea ca plumbul. Apoi găsi una care-i plăcu și încercă să vadă cum i s-ar potrivi, dar când și-o puse pe umeri simți că avea un ghimpe ascuțit care îl înțepa. Astfel, nicio cruce nu i se părea potrivită. Se uită încă o dată la toate, dar niciuna nu-i venea la socoteală. Deodată, însă, zări o cruce pe care, până atunci, n-o luase în seamă! Aceasta nu părea nici prea grea, nici prea lungă, nici prea mare. Dimpotrivă, părea făcută special pentru el. Pe aceasta se hotărî să o ia și să o poarte de acum înainte. Când însă o privi mai de aproape, observă că era tocmai crucea pe care o lepădase la intrare! Era chiar crucea lui! Epidemia, tot o cruce Morala: Dumnezeu știe mai bine decât noi care ne e măsura. Să avem încredere în El! Să ne asumăm și să ne purtăm cu răbdare și resemnare sfântă crucea rânduită, pentru că cine voiește să-și scape sufletul (de cruce) și-l va pierde! Nu vi se pare că și epidemia aceasta care a cuprins întreg mapamondul este tot o astfel de cruce?, a întrebat PS Sebastian. E adevărat, parcă mai grea ca oricând! Dar, dacă Domnul ne-o dă? Haideți să o purtăm cu demnitate și credință sfântă și bun este El să ne răsplătească și credința, și răbdarea, și înțelepciunea cu care înțelegem să o facem!, a îndemnat ierarhul. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 740, Ultimul acces: 2026-05-31 08:07:10
|
Timp total: 0,33s...
[]:1