Deschiderea anului cercetăşesc 2020-2021 la Bucureşti[2020-09-29]Sâmbătă, 26 septembrie, cercetaşi din Bucureşti, Focşani şi Călăraşi s-au reîntâlnit după mult timp cu ocazia deschiderii Anului Cercetăşesc 2020-2021. Deşi Grupul „Fericitul Vasile Aftenie” nu a avut ocazia de a se vedea anul acesta în taberele de vară din cauza pandemiei, cercetaşii s-au revăzut cu acelaşi entuziasm şi spirit de echipă ca întotdeauna, motivaţi de dorinţa de revedere după atâta timp de distanţă.Din raţiuni de siguranţă sanitară şi pentru a evita aglomeraţia, am organizat anul acesta două ceremonii de deschidere, pentru fete – pui de lup, cercetaşe şi călăuze – şi pentru băieţi – lupişori, cercetaşi şi drumeţi, desfăşurându-ne activităţile în Parcul Ioanid şi la Catedrala Sfântul Vasile cel Mare. Careul de deschidere al cercetaşelor a avut loc în Parcul Ioanid, unde trei pui de lup au părăsit Ceata pentru a începe o nouă aventură alături de cercetaşe. Ceremoniile au continuat apoi la Catedrala greco-catolică „Sfântul Vasile cel Mare”, unde un lupişor a trecut la trupa de cercetaşi, în patrula Vulturul din Bucureşti. De asemenea, trei cercetaşe şi doi cercetaşi au intrat în Focul de călăuze şi în Clanul drumeţilor cu această ocazie. (text: Iulia Lazăr, Gelu Trandafir; foto: Diana Marinescu) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 636, Ultimul acces: 2026-09-28 15:54:35
|
Timp total: 0.03s...
[]:1