© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Vaticanul reafirmă că eutanasia este un act intrinsec rău[2020-09-22]Într-un nou document lansat marţi, dicasterul doctrinar al Vaticanului a reafirmat învăţăturile perene ale Bisericii despre imoralitatea eutanasiei şi sinuciderii asistate şi a reamintit obligaţia catolicilor de a-i însoţi pe bolnavi şi pe cei pe moarte prin rugăciune, prezenţă fizică şi Sacramente. Documentul abordează şi îngrijirea pastorală a catolicilor care solicită eutanasierea sau sinuciderea asistată, explicând că preoţii, şi nu numai ei, trebuie să evite orice fel de gest activ sau pasiv care ar putea indica aprobarea acţiunii, inclusiv să rămână până la finalul actului.„Samaritanus bonus: despre îngrijirea persoanelor în fazele critice şi terminale ale vieţii” este noul document al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei (CDC), publicat pe 22 septembrie. Textul de 45 de pagini, aprobat de Papa Francisc pe 25 iunie, este semnat de prefectul CDC, Cardinalul Luis Ladaria, şi de secretarul CDC, Arhiepiscopul Giacomo Morandi. Documentul prezintă învăţătura catolică cu privire la o serie de probleme legate de sfârşitul vieţii, afirmând valoarea intrinsecă şi demnitatea fiecărei vieţi umane, în special pentru cei care sunt bolnavi în stare critică şi în etapele terminale ale vieţii. În introducere, se menţionează că „este amplu recunoscută nevoia unor clarificări morale şi practice cu privire la îngrijirea acestor persoane”. Însoţirea pastorală a celor care solicită în mod expres eutanasierea sau sinuciderea asistată „prezintă astăzi un moment unic în care este necesară reafirmarea învăţăturii Bisericii”, se spune în „Samaritanus bonus”. Se explică necesitatea apropierii de persoana care a ales eutanasierea sau sinuciderea asistată, dar aceasta întotdeauna vizând convertirea persoanei. Documentul aminteşte că o persoană care a luat această decizie, „oricare ar fi dispoziţiile ei subiective, a decis un act grav imoral şi persistă de bunăvoie în această decizie”. Această stare „implică o absenţă vădită a dispoziţiei adecvate pentru primirea Sacramentelor Spovezii, cu dezlegare, şi al Maslului, cu Viaticum”. În această situaţie, explică documentul, preotul trebuie să refuze dezlegarea. „Rămâne posibil să însoţim persoana a cărei speranţă poate fi înviată şi a cărei decizie eronată poate fi modificată, deschizând astfel calea admiterii la Sacramente”, se continuă. Mai citim că „întârzierea dezlegării este un act medicinal al Bisericii, menit nu să condamne, ci să îl conducă pe păcătos la convertire”. Poziţia Bisericii în această situaţie „nu implică neacceptarea bolnavului”. Refuzarea dezlegării „trebuie să fie însoţită de disponibilitatea de a asculta şi de a ajuta, împreună cu o explicaţie mai profundă a naturii Sacramentului, pentru a oferi posibilitatea persoanei de a dori şi de a alege Sacramentul până în ultimul moment”. „Biserica are grijă să caute profund semne adecvate de convertire, astfel încât credincioşii să poată cere în mod rezonabil primirea Sacramentelor.” Scopul noii scrisori, explică CDC în introducere, este de a aduce lumină păstorilor şi credincioşilor catolici „privitor la întrebările şi incertitudinile lor legate de îngrijirea medicală şi obligaţiile lor spirituale şi pastorale faţă de bolnavi în etapele critice şi terminale ale vieţii”. Se spune că există situaţii speciale astăzi care necesită „o intervenţie mai clară şi mai precisă din partea Bisericii”, pentru a reafirma mesajul Evangheliei şi exprimarea acestuia în învăţăturile doctrinare de bază ale Magisteriului, în special privind bolnavii şi muribunzii şi cei care intră în contact cu ei. Eutanasierea, afirmă scrisoarea CDC, este „un act intrinsec rău, în orice situaţie sau circumstanţă” şi „orice cooperare formală sau imediată materială într-un astfel de act este un păcat grav împotriva vieţii umane”. „Eutanasierea şi sinuciderea asistată sunt întotdeauna alegerea greşită”, deoarece, aşa cum a scris Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea în Evangelium vitae, „eutanasierea este o încălcare gravă a Legii lui Dumnezeu, fiind uciderea deliberată şi moral inacceptabilă a unei persoane umane. Această doctrină se bazează pe legea naturală şi pe Cuvântul scris al lui Dumnezeu, este transmisă prin Tradiţia Bisericii şi învăţată de Magisteriul obişnuit şi universal.” De asemenea, nu există „nici un drept de a dispune de viaţă în mod arbitrar”, motiv pentru care „nici un lucrător medical nu poate fi obligat să execute un drept inexistent”. Este, de asemenea, „în mod grav nedrept să se adopte legi care legalizează eutanasierea sau justifică şi susţin sinuciderea”, declară Congregaţia. „Astfel de legi lovesc la baza ordinii juridice: dreptul la viaţă susţine toate celelalte drepturi, inclusiv exercitarea libertăţii. Existenţa unor astfel de legi afectează profund relaţiile şi justiţia umană şi ameninţă încrederea reciprocă între fiinţele umane”, se continuă în document. „Legitimarea sinuciderii asistate şi a eutanasiei este un semn al degradării sistemelor juridice”. CDC a explicat că, conform învăţăturilor Bisericii, eutanasierea „este un act de omucidere pe care nici un scop nu îl poate justifica şi care nu tolerează nici o formă de complicitate sau colaborare activă sau pasivă”. Citim: „Cei care aprobă legile privind eutanasia şi sinuciderea asistată devin prin urmare complici la un păcat grav pe care alţii îl vor executa. Ei sunt, de asemenea, vinovaţi de scandalizare, deoarece prin astfel de legi contribuie la denaturarea conştiinţei, chiar şi în rândul credincioşilor.” A-ţi lua propria viaţă rupe relaţia cu Dumnezeu şi cu ceilalţi. „Suicidul asistat sporeşte gravitatea acestui act, deoarece implică pe altul în propria disperare”, se mai spune. Răspunsul creştin la aceste acţiuni este de a oferi ajutorul necesar unei persoane pentru a se elibera de această disperare, se subliniază, şi nu de a se manifesta „o condescendenţă falsă”. „Porunca ‘să nu ucizi’… este de fapt un ‘da’ vieţii pe care Dumnezeu îl garantează şi devine o chemare la iubirea atentă care protejează şi promovează viaţa aproapelui”, se spune în document. „Prin urmare, creştinul ştie că viaţa pământească nu este valoarea supremă. Fericirea finală este în ceruri. Astfel, creştinul nu se aşteaptă ca viaţa fizică să continue atunci când moartea este evident aproape. Creştinul trebuie să ajute persoana pe moarte să se elibereze de disperare şi să îşi pună speranţa în Dumnezeu”. Textul afirmă că este „un act suprem de caritate” a-l asista spiritual pe creştin în momentul morţii lui. „Moartea este un moment decisiv în întâlnirea omului cu Dumnezeu Mântuitorul. Biserica este chemată să însoţească spiritual credincioşii în această situaţie, oferindu-le ‘resursele vindecătoare’ ale rugăciunii şi Sacramentelor.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 668, Ultimul acces: 2026-09-28 17:24:37
|
Timp total: 0.03s...
[]:1
