Vizita pastorală a ÎPS Aurel Percă în parohia Sf. Tereza din Bucureşti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Vizita pastorală a ÎPS Aurel Percă în parohia Sf. Tereza din Bucureşti

[2020-10-06]
Sărbătoarea Sfintei Tereza de Lisieux (1 octombrie) a însemnat un moment de comuniune pentru credincioşii din Bucureşti, care au putut participa la hramul parohiei Sf. Tereza a Pruncului Isus. ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, a celebrat Sfânta Liturghie de hram în aer liber, în faţa Capelei Sf. Ana din cimitirul Bellu Catolic. În ciuda ploii, credincioşii au participat în număr mare, respectând normele sanitare ce se impun.

ÎPS Aurel Percă a expus câteva momente semnificative din biografia Sf. Tereza a Pruncului Isus, subliniind „cât de actuală este această sfântă şi cât de mult putem învăţa astăzi din viaţa ei”. Jurnalul său autobiografic explică de ce Sf. Tereza a Pruncului Isus a fost numită „patroană a misiunilor”: „în centrul vital al Bisericii este o inimă”, iar ea şi-a descoperit vocaţia de a fi „iubire în inima Bisericii”. „Făcând din lucruri mici, lucruri mari” Sfânta Tereza „a oferit toate jertfele, toate suferinţele prin care a trecut” pentru binele Bisericii, al misionarilor, pentru apostolatul preoţilor, pentru convertirea unor mari păcătoşi. „Calea copilăriei spirituale” sau „calea cea mică” este specifică Sfintei Tereza a Pruncului Isus, caracterizată prin „încredere totală în voinţa lui Dumnezeu.”
La finalul Sfintei Liturghii, pr. paroh Nicolaie Farcaş, decan de Bucureşti Sud, a adus mulţumiri tuturor celor prezenţi. Hramul parohiei Sf. Tereza a Pruncului Isus a fost subiectul unei ediţii speciale ORA CAtOLICĂ, transmisă de SIGNIS România, în care sr. Marzena Maj şi invitaţii săi au discutat despre spiritualitatea acestei mari sfinte carmelitane şi despre influenţa ei în societatea de azi. Înregistrarea emisiunii, care cuprinde şi Sf. Liturghie de hram, poate fi vizionată aici.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 674, Ultimul acces: 2026-10-01 11:50:08