Dieceza de Brooklyn dă în judecată New York-ul pentru restricţiile privind Liturghia[2020-10-09]Andrew CuomoDieceza de Brooklyn dă în judecată statul New York pentru noul ordin care restricţionează unele Liturghii în interior, în oraş, la doar 10 persoane. Dieceza susţine că noile restricţii ale guvernatorului Andrew Cuomo, puse în aplicare în Queens şi Brooklyn, pe fondul unei noi creşteri a numărului de infecţii, „reduc în mod arbitrar capacitatea” pentru bisericile care au cooperat cu oficialii din domeniul sănătăţii publice de la începutul verii pentru a se redeschide în siguranţă după valul iniţial al virusului. „Dacă acest ultim ordin executiv rămâne în vigoare, credincioşii nu vor putea merge la Liturghie în această duminică, chiar dacă Dieceza a făcut totul pentru a asigura condiţii de siguranţă în bisericile ei”, a declarat avocatul diecezan, Randy Mastro. „Astfel, acestei comunităţi religioase i se va refuza un drept fundamental – al exercitării libere a religiei – fără nici un motiv legitim.” La începutul acestei săptămâni, Cuomo a limitat participarea la slujbele religioase în interior din Brooklyn şi Queens la 10 persoane, fiind zonele considerate cele mai grav afectate de virus, şi la 25 de persoane în alte zone. Dieceza de Brooklyn s-a alăturat tuturor celorlalte Dieceze catolice din SUA în suspendarea Liturghiilor cu public în luna martie, pentru a contribui la încetinirea răspândirii virusului. Bisericile au fost închise timp de 16 săptămâni, până pe 5 iulie, când statul şi oraşul le-au permis să fie redeschise, cu precauţii. Episcopul Nicholas DiMarzio a spus că bisericile din Dieceză au respectat cu fidelitate noile măsuri de precauţie, inclusiv ca participanţii la Liturghie să poarte măşti şi să stea la cel puţin 1,8 metri distanţă. „Ordinele executivului din această săptămână nu ne-au lăsat altă opţiune decât să mergem în instanţă”, a declarat joi DiMarzio. Episcopul a numit insultă faptul că statul „îi sancţionează din nou pe cei care au făcut sigură revenirea la lucrarea Bisericii”. Bisericile din Dieceză, a spus el, „au capacitatea de a găzdui mai mulţi credincioşi”. Marţi, Cuomo a anunţat acţiuni pentru a răspunde focarelor virusului din diferite districte, inclusiv Brooklyn şi Queens. El a declarat anumite zone „roşii”, „portocalii” sau „galbene”, în funcţie de densitatea cazurilor de infecţie sau de apropierea lor de o zonă puternic infectată. Participările în masă care violează ordinul se pot solda cu amenzi de 15.000 de dolari. Cuomo a ameninţat luni că va închide instituţiile religioase dacă acestea nu sunt de acord şi dacă nu aplică regulile de sănătate publică propuse de oraş, odată ce normele au fost adoptate. „Dacă nu sunteţi de acord să aplicaţi regulile, atunci vom închide instituţiile. Sunt pregătit să fac aceasta”, a spus el. „Ştim că instituţiile religioase au fost o problemă. Ştim că adunările în masă sunt evenimente ce răspândesc virusul. Ştim că au avut loc adunări în masă legate de instituţii religioase din aceste comunităţi, de săptămâni întregi. De săptămâni întregi”, a spus guvernatorul. „Nu se văd măşti şi se vede în schimb o încălcare clară a distanţării sociale.” Nu este clar dacă vreunul dintre evenimentele la care a făcut referire Cuomo implică lăcaşe de cult catolice. Procesul împotriva statului New York aminteşte că guvernatorul Cuomo a recunoscut la conferinţa sa de presă că noile restricţii „au cel mai mare impact asupra lăcaşelor de cult”. Dieceza susţine că este evidentă exigenţa disproporţionată privitoare la lăcaşele de cult, în condiţiile în care lăcaşurile de cult au implementat măsuri sanitare mai stricte dincolo de minimul cerut, ca răspuns la pandemie, şi nu s-au înregistrat incidente în care participarea la biserică să fi produs infecţii în grup. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 694, Ultimul acces: 2026-10-01 01:18:24
|
Timp total: 0.03s...
[]:1