Pelerinajul de Sf. Dimitrie: Vor putea fi cinstite şi moaştele Sf. Stelian, ocrotitorul copiilor[2020-10-23]de Ştefana TotorceaRacla cu moaştele Sf. Stelian Paflagonul, ocrotitorul copiilor, de la biserica bucureşteană Sf. Stelian Lucaci va fi depusă spre închinare pe Colina Bucurie duminică, alături de moaştele Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou. Moaştele au fost incluse în programul hramului Catedralei Patriarhale pentru a marca Anul omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor. În baldachin vor fi, ca în fiecare an, şi moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, precum şi cele ale Sfântului Nectarie, din patrimoniul Catedralei Patriarhale. Raclele cu sfinte moaşte vor fi protejate cu un material care va permite igienizarea după fiecare închinător. Părintele Aurel Mihai, Vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a declarat la Radio Trinitas că aceasta nu înseamnă o slăbire a încrederii în puterea tămăduitoare a sfinţilor, ci ţine de crearea unui climat de siguranţă sanitară, în bună înţelegere cu autorităţile. Moaştele Sf. Stelian provin de la Parohia Sf. Stelian Lucaci, din Sectorul 3 al Capitalei, care le deţine încă din 1736. Hramul originar al bisericii este acelaşi ca cel al Catedralei Patriarhale: Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Anul acesta, maximum 200 de credincioşi pot lua parte la slujbele oficiate la altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală. Pot participa doar pelerini din Bucureşti, dar toate slujbele vor fi transmise live la Radio Trinitas, Trinitas TV şi pe reţelele de socializare ale acestora. Închinarea la moaşte se va face în aer liber, iar accesul în catedrală va fi limitat. În interiorul sfântului locaş se vor face periodic dezinfectări prin metoda nebulizării. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 630, Ultimul acces: 2026-10-01 03:50:52
|
Timp total: 0.03s...
[]:1