Trei femei în topul celor mai mari filantropi români

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Trei femei în topul celor mai mari filantropi români

[2020-11-17]

de Sorin Ioniţe

Mitropolia Ardealului organizează o campanie prin care vor fi desemnaţi cei mai mari 10 filantropi ortodocşi din istoria neamului românesc.
În lista propunerilor se află trei doamne filantrope: Elena Ghiba Birta, Iudita Măcelariu şi Eliza Sturtdza (Hurmuzaki).
Poţi vota pe marifilantropi.ro.
Elena Ghiba Birta
Este „marea patroană a învăţământului arădean”, conform Colegiului Naţional din Arad care îi poartă numele.
S-a născut la Bichiş, judeţul Mureş, în 1801 într-o familie clericală. Tatăl său, Mihai Ghiba a fost preot ortodox. A lăsat o avere considerabilă din care a înfiinţat o fundaţie de burse administrată de un consiliu condus de episcopul aradului.
Între cei 88 de bursieri ai „Fundaţiei Elena Ghiba Birta”, între anii 1877 şi 1905, au fost: Roman Ciorogariu – viitorul episcop orădean, Procopie Givulescu – viitor protopop de Radna sau Gheorghe Alexici – viitor profesor de limba română la Academia Comercială din Budapesta ş.a.
Elena Ghiba Birta. ©marifilantropi.ro
Iudita Măcelariu
Iudita Măcelariu (Tobias) – născută în 1838 la Hălmagiu (în Abrud) a rămas în istoria neamului românesc prin fapte şi acţiuni filantropice în perioada Războiului de Independenţă 1877 – 1878.
Alături de soţul ei, considerat una dintre cele mai mari personalităţi pe care Miercurea a dat-o istoriei naţionale până în prezent, Iudita a înscris fapte de voluntariat de o emoţionantă solicitudine faţă de ostaşii răniţi în crâncenul război de independenţă, rămânând în istorie prin merite excepţionale pentru acele vremi şi dincolo de ele.
Din topul filantropilor propus de Mitropolia Ardealului face parte şi soţul ei, Ilie Măcelariu.
Astfel, a copilărit în atmosfera revoluţionară de la mijlocul secolului al XIX-lea, martoră a dramaticelor evenimente petrecute la Abrud în timpul revoluţiei de la 1848 – 1849, moment în care l-a cunoscut pe Avram Iancu şi pe tribunul Ilie Măcelariu. Tenacitatea şi curajul ei potenţate de sprijinul primit de la unchiul Alexandru – Amos Tobias şi al lui Ilie Măcelaru, i-au asigurat protecţia faţă de oficialităţile vremii, deloc prietenoase.
În aceleaşi împrejurări ostile, la începutul lunii mai 1877, împreună cu soţiile cărturarilor şi politicienilor sibieni organizează o întrunire în vederea înfiinţării Comitetului femeilor române din Sibiu cunoscut sub numele de „Societatea de dame române în Sabiiu” format din 17 persoane. Întrunirea a avut loc în locuinţa sa din Schewisgase (actualul B-dul Victoriei), nr. 29.
Cu acest prilej se lansează un „Apel” primit cu mare interes prin intermediul ziarelor româneşti şi germane din Transilvania, răspândite în toată ţara, ceea ce a generat largi mişcări atât la oraşe cât şi la sate, în acţiunea de colectare a ajutoarelor în bani, îmbrăcăminte şi diverse materiale textile necesare îngrijirii răniţilor. Acţiunea a început imediat după lansarea apelului publicat, îmbrăcând cele mai variate forme.
La scurt timp această acţiune a nemulţumit oficialităţile care printr-un Ordin al Ministerului de Interne nr. 425/24 mai 1877 a interzis funcţionarea Comitetului de femei în scopul ajutorării răniţilor, aprobând doar organizarea preluării coletelor de către persoane particulare. Iudita găseşte o nouă formulă de continuare a acţiunii şi în ciuda interdicţiilor se angajează public să adune ofrande pentru răniţi înfiinţând Centrul de colectare din Sibiu sub directa ei conducere.
Toate satele şi oraşele aflate sub dominaţie habsburgică, au răspuns în număr uriaş expediind zilnic colete care după ce erau centralizate, luau drumul Bucureştiului spre Societatea de Cruce Roşie. Un nou apel lansat de Iudita în 10/22 septembrie 1877, popularizat ca şi primul „Apel”, se încheie cu reuşită şi rezultate lăudabile după 12 luni de febrilă activitate pentru care Iuditei Măcelariu i se conferă medalia „Crucea Elisabeta” de către Guvernul de la Bucureşti, fiind apreciată drept „una dintre cele mai distinse dame din Ardeal”.
Eliza Sturtdza (Hurmuzaki)
S-a născut în 19 noiembrie 1821 la Cernauca, Bucovina şi a trecut la cele veşnice în 03 aprilie 1895 la Dulceşti, ţinutul Roman.
Eliza Sturdza a fost cunoscută şi apreciată cu denumirea „mecena din Dulceşti”.
Actele filantropice ale Elizei Sturdza (Hurmuzaki) sunt puţin cunoscute, întrucât „nu suferea ca să ştie stânga ce face dreapta”, fiind apreciată ca un ideal de vestală care impune tăcere prin bunătate şi blândeţe cuceritoare”.
George Bariţiu menţiona că doamna Eliza G. Sturdza în lipsă de prunci proprii, împarte cu profuziune (profunzime – n.a.) ajutoare la alte familii, ai căror prunci au lipsă de educaţiune.
Eliza Sturdza. ©marifilantropi.ro
Eliza Sturdza (Hurmuzaki) a sprijinit cauza românilor din Tansilvania şi Bucovina:
Pe Simion Bărnuţiu l-a ajutat financiar să continue studiile juridice la universitate.
Împreună cu fratele său, Constantin Hurmuzaki, în 1851 a „ajutat bisericele prădate de unguri în Transilvania cu vestminte, cărţi bisericeşti şi preste acelea 1000 fl. Mon. conv, iar în 1852 au mai trimis o sumă de bani în aur la casa episcopiei din Sibiu, şi tot odată 60 de galbeni pentru casa reuniunei femeilor române transilvane din Braşov”.
Eliza Sturdza a sprijinit în toate chipurile, inclusiv materialiceşte, pe intelectualii implicaţi în activitatea de deşteptare a conştiinţei naţionale şi de creare a culturii româneşti, desigur, în primul rând a celor de peste hotarele de atunci ale Moldovei: Gh. Bariţiu când a căzut în captivitate şi pentru a scotea la Sibiu „Gazeta de Transilvania”, August Treboniu Laurian, pe fraţii săi, Alexandru şi Gheorghe, care editau la Cernăuţi ziarul „Bucovina”, având de înfruntat multe greutăţi şi obstrucţii, şi pe Aron Pumnul, pe care l-a sprijinit pentru imprimarea vestitelor sale „Lepturarii”etc. În anul 1859, împreună cu fratele ei, Constnatin Hurmuzaki, a restaurat biserica din Dulceşti, ţinutul Roman, iar în timpul vieţii sale a „împodobit şi înzestrat biserica cu odoare preţioase şi veşminte de toată frumuseţea”.
În anul 1861, Eliza Sturdza a donat pentru biserica moşiei Români, două rânduri veşminte adamască de mătasă, cu toate cele trebuitoare, pentru biserica, iar acest act filantropic al Elizei ar fi rămas necunoscut dacă Epitropia Sf. Spiridon nu menţiona acest aspect în M.O
La 27 decembrie 1872, Eliza Sturdza cere sprijin lui D.A. Sturdza pentru şcoli, menţionând şcoala comunală din Dulceşti unde copiii trebuie să meargă în comunele învecinate, şi ajung seara acasă.
Pentru îngrijirea bolnavilor de la curte palatului şi din exterior Eliza Sturdza (Hurmuzaki) achita toate reţetele prescrise la Spiţeria Minerva din Roman. Drept recunoştinţă pentru devoţiunea ei, populaţia locală i-a scos lui Săftica renumele de „Mama bolnavilor”. Eliza Sturdza (Hurmuzaki) descrisă de Sever Zotta: „Săftica Sturdza nu era numai foarte inteligentă, cultă, bună şi impresionabilă (după moartea tatălui a refuzat să se culce, dormea şezând pe două scaune, şi să mănânce, alarmând familia), dar şi foarte evlavioasă. Această evlavie i-a adus o moarte frumoasă; în a doua zi de Paşti, după un post îndelungat care a slăbit mult organismul ei debil, a murit în strana Bisericei de lângă curte”.
2020 este „Anul comemorativ al filantropilor ortodocşi români” în Patriarhia Română.
Poţi vota pe marifilantropi.ro.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 654, Ultimul acces: 2026-09-27 00:52:10

Timp total: 0.04s...

[]:1