Patriarhul Antiohiei in Liturghie la biserica din Jebel Ali. Preotul roman din Dubai a facut parte din soborul slujitor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Patriarhul Antiohiei în Liturghie la biserica din Jebel Ali. Preotul român din Dubai a făcut parte din soborul slujitor

[2021-11-28]
de Iulian Dumitrașcu

Patriarhul Ioan al Antiohiei a oficiat vineri Sfânta Liturghie în biserica antiohian㠄Buna Vestire” din Jebel Ali – Dubai cu ocazia vizitei pastorale desfășurate în Emiratele Arabe Unite, în perioada 24-29 noiembrie 2021.
Patriarhul i-a avut alături la slujire pe Preasfințitul Părinte Gregorios, Episcopul Emiratelor Arabe Unite și Secretarul Sfântului Sinod al Patriarhiei Antiohiei, și un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte și Părintele Alexandru Trușcan, preotul comunității românești din Dubai.
„Am avut bucuria de a primi binecuvântarea Preafericirii Sale, prin participarea la Sfânta Liturghie prilejuită de această vizită importantă în comunitatea creștinilor antiohiei de pe tărâm emiratez”.
„În cuvântul rostit, Patriarhul Antiohiei și-a exprimat bucuria de a se afla în comunitate adresând un mesaj de curaj și binecuvântare, necesare în aceste vremuri dificile pentru întreaga umanitate”.
„Patriarhul Ioan a evidențiat importanța păstrării valorilor morale și creștine și a întăririi legăturii dintre membrii familiei creștine, mai ales în vremurile noastre în care se caută dizolvarea conceptului de familie”.
„Nu în ultimul rând, i-a îndemnat pe toți să se unească în slujirea aproapelui și a dragostei creștine,după modelul bunului samarinean” a declarat pentru Basilica.ro Părintele Alexandru Trușcan.
Între participanții la eveniment s-au aflat Adrian Măcelaru, Ambasadorul României în Emiratele Arabe Unite, și Nicoleta Teodorovici, Consulul General al României în Dubai.
Părintele Alexandru Trușcan a mai transmis că în după amiaza aceleiași zile Patriarhul Ioan s-a întâlnit cu credincioșii comunității antiohiene, cărora le-a adresat un cuvânt de învățătură. Parohia ortodoxă românească din Dubai a fost reprezentată de consilierii parohiali și alți credincioși români.
Parohia românească Dubai
Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a aprobat înființarea parohiei din Dubai la ședința de lucru din 21 iulie 2021.
Parohul comunității românești din Dubai este Părintele Alexandru Trușcan. Pentru început se va sluji în biserica Buna Vestire din cartierul Jebel Ali (Patriarhia Antiohiei). Vezi locația!

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 599, Ultimul acces: 2026-05-01 01:06:42