PS Iosif Csaba Pál: Dumnezeu este prezent în iubirea Sa - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

PS Iosif Csaba Pál: Dumnezeu este prezent în iubirea Sa

[2021-12-25]
25.12.2021, Timișoara (Catholica) - Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan de Timișoara, a celebrat Sf. Liturghie vineri, 24 decembrie, în ajunul Crăciunului, în biserica Millennium din Timișoara II Fabric. Au concelebrat pr. László Bakó secretar episcopal, pr. Daniel Dumitru parohul acestei comunități, pr. Csaba Váncsa capelan al parohiei și pr. Zoltán Toman. Partea muzicală a Sfintei Liturghii a fost animată de corul bisericesc condus de cantorul Emil Dumitresc.
„Vestea cea bună, cea mai mare veste pe care ne-o aduce Crăciunul, este că Dumnezeu ne iubește imens. Această iubire este exprimată prin nașterea lui Isus Cristos în Betleem. Dumnezeu mereu face primul pas, El are inițiativa, El dorește ca viața Sa și viața noastră să se întâlnească. Dumnezeu este prezent în iubirea Sa. Să conlucrăm cu El în orice împrejurare”, a spus în omilia sa Episcopul diecezan.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, copiii și tinerii care se pregătesc pentru Prima Sfântă Împărtășanie, respectiv pentru primirea Sfântului Sacrament al Mirului au prezentat un program de cântece și poezii de Crăciun. După binecuvântarea finală, Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop romano-catolic de Timișoara, a împărțit pachete de Crăciun la toți copiii prezenți la Sfânta Liturghie. Liturghia a fost transmisă în direct pe pagina de Facebook a Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara. (Biroul de presă al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 698, Ultimul acces: 2026-07-25 21:32:12