Programul liturgic de Bobotează la Catedrala Patriarhală[2022-01-03]de Sorin IoniţeBiroul de presă al Patriarhiei Române a transmis programul liturgic din ziua de Bobotează la Catedrala Patriarhală, condiţiile în care se vor desfăşura slujbele din 6 ianuarie şi cum va fi distribuită Aghiasma Mare. Pentru evitarea aglomerării piaţetei Catedralei Patriarhale, joi, în intervalul orar 6:00 – 14:30 accesul credincioşilor spre Catedrală se va realiza doar dinspre Bulevardul Unirii. Comunicatul de presă: Programul liturgic al sărbătorii Botezului Domnului la Catedrala Patriarhală (joi, 06 ianuarie 2022) Evenimentele liturgice de la Catedrala Patriarhală, prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului din acest an, 2022, se vor desfăşura conform următorului program: În ziua de joi, 6 ianuarie 2022, începând cu ora 7:00, la Baldachinul Sfinţilor de lângă Catedrala Patriarhală, vor fi oferite credincioşilor prezenţi sticle de 1 litru cu Aghiasmă Mare, sfinţită şi îmbuteliată în 5 ianuarie (Ajunul Botezului). Între orele 09:30 – 12:30, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în interiorul Catedralei Patriarhale, iar în exteriorul Catedralei vor fi disponibile mai multe scaune şi un ecran video, la care credincioşii pot urmări Sfânta Liturghie. Între orele 12:30 – 13:30, în pridvorul Reşedinţei Patriarhale, va fi săvârşită Slujba Sfinţirii Mari a apei (Aghiasma Mare) de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, iar apoi credincioşii prezenţi la slujbă vor fi binecuvântaţi prin stropire cu această Aghiasmă Pentru evitarea aglomerării piaţetei Catedralei Patriarhale, în intervalul orar 6:00 – 14:30 accesul credincioşilor spre Catedrală se va realiza doar dinspre Bulevardul Unirii. Biroul de Presă al Patriarhiei Române Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1150, Ultimul acces: 2026-09-22 13:07:32
|
Timp total: 0.11s...
[]:1