Au fost încheiate lucrările de restaurare la ansamblul Mănăstirii Frumoasa din Iaşi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Au fost încheiate lucrările de restaurare la ansamblul Mănăstirii Frumoasa din Iaşi

[2022-03-21]
de Andrei Ursulean

La Mănăstirea „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” Frumoasa a avut loc vineri recepţia lucrărilor de restaurare la ansamblul aşezământului monahal ieşean, care este monument istoric.
La eveniment au participat PS Nichifor Botoşăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, stavrofora Sofia Bordeianu, stareţa Mănăstirii Frumoasa, împreună cu reprezentanţi ai oficialităţilor locale şi reprezentanţii firmelor de restaurare implicate.
Procesul de restaurare specific monumentelor istorice a implicat conservarea, consolidare şi punerea în valoare a clădirilor care alcătuiesc ansamblul Mănăstirii Frumoasa Biserica „Sfinţii Voievozi”, Palatul de pe Ziduri, Ruinele palatului „Pentru Femei”, Turnul clopotniţă şi Zidul de incintă.
Totodată, proiectul a vizat şi construirea reţelelor termice şi a celor de apă şi canalizare în incintă, amenajarea căilor de acces, amenajarea peisagistică şi construcţia de utilităţi anexe.
La finalul evenimentului de recepţie, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul a apreciat eforturile depuse în restaurarea ansamblului monahal şi a subliniat importanţa restaurării monumentelor istorice bisericeşti.
Mănăstirea Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil – Frumoasa este „o mănăstire care, alături de alte multe mănăstiri reprezentative pentru cultura ţării şi pentru Biserica Ortodoxă Română, rămâne ea însăşi o mărturie de credinţă, de iubire a culturii şi a frumosului a înaintaşilor noştri”.
„A fost o muncă lungă, o muncă de echipă, şi o muncă ce a început nu doar acum 3 ani, ci atunci când mănăstirea s-a redeschis după Revoluţie (până în 1989 lăcaşul de cult a fost biserică de parohie n.r.) când a primit o altă chemare, o altă dinamică, o altă slujire”, a adăugat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Stareţa aşezământului monastic a precizat că mănăstirea a renăscut şi a mulţumit lui Dumnezeu pentru încheierea lucrărilor de restaurare.
„Ştim că orice nou născut este un dar de la Domnul, de aceea considerăm că înnoirea acestui locaş de închinare ca un dar de la Dumnezeu, astfel, primul nostru gând de mulţumire se îndreaptă către Domnul şi către sfinţii ocrotitori ai mănăstirii”.
Proiectul de restaurare intitulat „Reabilitarea şi valorificare potenţialului turistic şi cultural al Ansamblului Mănăstirii Frumoasa din Municipiul Iaşi” a fost co-finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 944, Ultimul acces: 2026-09-23 09:46:33