Papa Francisc a primit în Vatican vizita preşedintelui Libanului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc a primit în Vatican vizita preşedintelui Libanului

[2022-03-22]
Papa Francisc l-a primit luni, 21 martie 2022, în vizită în Vatican, pe preşedintele Libanului, Michel Aoun, în contextul în care această ţară din Orientul Mijlociu continuă să se confrunte cu multiple crize. Aoun, un catolic maronit, s-a întâlnit, de asemenea, cu secretarul de stat al Vaticanului, Cardinalul Pietro Parolin, şi cu „ministrul de externe”, Arhiepiscopul Paul Gallagher, a anunţat Biroul de Presă al Sfântului Scaun în 21 martie. În ultimii ani, Libanul s-a confruntat cu un aflux de refugiaţi din cauza războiului din Siria, cu o criză financiară devastatoare, cu lipsa unei guvernări stabile şi cu impactul COVID-19. Invazia rusă în Ucraina ameninţă, de asemenea, să declanşeze o criză alimentară în Liban, care depinde de importurile de grâu din această naţiune est-europeană.

„În cadrul discuţiilor cordiale de la Secretariatul de Stat, a fost subliniată importanţa bunelor relaţii diplomatice dintre Sfântul Scaun şi Liban, care ajung anul acesta la cea de-a 75-a aniversare”, a declarat Biroul de Presă al Sfântului Scaun. „Atenţia s-a îndreptat apoi spre gravele probleme socio-economice cu care se confruntă ţara şi spre situaţia refugiaţilor, cu speranţa că ajutorul comunităţii internaţionale, viitoarele alegeri legislative şi necesarele reforme pot contribui la consolidarea coexistenţei paşnice între diferitele confesiuni religioase care trăiesc în Ţara Cedrilor.” „În cele din urmă, au fost menţionate consecinţele dezastruoase ale exploziei din portul Beirut din 4 august 2020, cu referire la cererea de dreptate şi adevăr exprimată de familiile victimelor.”
Libanul, o ţară de aproape şapte milioane de locuitori, care se învecinează cu Siria şi Israelul, este singura ţară din lumea arabă care are un şef de stat creştin. Potrivit Departamentului de Stat al SUA, aproximativ o treime din populaţie este creştină. Biserica Maronită, una dintre cele 23 de Biserici Catolice Răsăritene, aflate deci în comuniune cu Roma, este cel mai mare grup creştin din ţară. În cadrul audienţei private, Papa Francisc i-a dăruit preşedintelui libanez, al cărui mandat prezidenţial de şase ani se încheie în 31 octombrie, o placă de bronz reprezentând un înger care îmbrăţişează cele două emisfere ale lumii, învingând opoziţia unui balaur, cu inscripţia „O lume a solidarităţii şi a păcii întemeiată pe justiţie”. În schimb, Aoun i-a dăruit Papei un exemplar al unei Cărţi a Psalmilor din 1600 şi miere produsă în grădinile palatului prezidenţial din Baabda, vestul Libanului.
Agenţia naţională de ştiri a Libanului a precizat că Sfântul Părinte i-a spus preşedintelui că intenţionează să facă o mult aşteptată călătorie în Liban. „În curând voi vizita Libanul. Este o decizie pe care am luat-o, deoarece Libanul rămâne, în ciuda a orice, un model pentru lume”, a spus Papa, potrivit agenţiei. Primul Papă care a vizitat Libanul a fost Papa Paul al VI-lea, care s-a oprit acolo în drum spre India, în 1964. Cea mai recentă vizită papală a fost făcută de Papa Benedict al XVI-lea, în 2012.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 636, Ultimul acces: 2026-09-22 00:53:44