Exerciţii spirituale pentru familii – Eparhia de Oradea - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Exerciţii spirituale pentru familii – Eparhia de Oradea

[2022-03-22]
Între 18 şi 20 martie 2022, au avut loc la Pensiunea „Colţ de Rai”, de lângă Municipiul Zalău, exerciţii spirituale pentru familii. În fiecare zi au fost ţinute conferinţe, în total cinci. A fost şi posibilitatea pentru împărtăşiri. Împărtăşirile au avut scopul să se exprime ce a atins pe fiecare cuplu în parte, să se poată învăţa din experienţele lor, din viaţa lor matrimonială şi cum implementează viaţa de cuplu, care se desfăşoară în familie şi societate, cum se poate concorda viaţa matrimonială de creştin cu lumea cotidiană, cu familia. La aceasta a contribuit relatorul don Renzo Bonetti – expert în pastoraţia familiei la nivel internaţional şi pentru o lungă perioadă de timp director al Biroului Naţional pentru Pastoraţia Familiei în cadrul Conferinţei Episcopale Italiene.

Don Renzo Bonetti a dat impulsuri din experienţa lui sacerdotală şi de învăţat al Bisericii Catolice Universale, şi anume: cuplurile sunt conştiente că sunt soţi în Cristos; soţii sunt părtaşi ai iubirii materne şi paterne a Tatălui, Creatorul tuturor văzutelor şi nevăzutelor; soţii cred în Mirele Bisericii, Fiul lui Dumnezeu; soţii sunt conştienţi că Spiritul Sfânt oferă iubirea şi reînnoieşte fidelitatea noastră; Iubirea a fost lăsată ca expresie nupţială în Euharistie, o iubire dăruită în chip fidel; fiecare familie devine Evanghelie vie între oameni; Sacramentul Căsătoriei consacră relaţia de soţ şi soţie; Isus rămâne credincios fiecărui cuplu, chiar şi când este criză; Sacramentul Căsătoriei este indisolubil; în celebrarea Euharistiei duminicale, fiecare familie poate redescoperi şi trăi vocaţia proprie. Aceasta este o scurtă prezentare a Crezului Soţilor, analizat şi prezentat de don Renzo Bonetti.
Translatori şi moderatorii conferinţelor au fost: pr. dr. Mihai Tegzeş – Vicar eparhial cu pastoraţia laicilor, responsabilul Departamentului pentru Familii şi Adulţi; şi pr. Mihai Vătămănelu – Vicar general. În ziua de 20 martie, Duminica a 2-a a Postului Mare (a Sf. Grigore Palamas), a fost celebrată Liturghia Sfântului Vasile cel Mare în biserica greco-catolică Sfânta Familie, din Zalău. Protos a fost pr. Mihai Vătămănelu. Au concelebrat pr. Valer Părău, protopop de Zalău, pr. Mihai Tegzeş, don Renzo Bonetti şi un sobor de preoţi. Atât la conferinţe, la începerea acestora, cât şi la finalul Liturghiei duminicale, a fost transmis şi salutul arhieresc al Preasfinţiei Sale dr. Virgil Bercea, care din motive pastorale bine întemeiate nu a putut să fie prezent, participând la o conferinţă în Slovacia.
Credinţa întăreşte speranţa. Amândouă aprind iubirea. Înţelepciunea ne face să fim drepţi, după care prindem curajul necesar, iar astfel vom fi cumpătaţi. Şi în acest mod ni se clarifică faptul că Isus Cristos este Calea, Adevărul şi Viaţa. Acestea sunt principii atât pentru viaţa matrimonială cât şi în toate situaţiile din viaţa creştinului. Şi în acest mod persistă fidelitatea şi iubirea în cupluri, între soţi. (subdiacon mag. Eugen Clintoc pentru EGCO.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 725, Ultimul acces: 2026-09-22 03:37:39