Sărbătoarea vieţii consacrate la Iaşi[2024-02-03]foto: Ercis.ro / Ovidiu BişogCu bucurie şi emoţie, acceptând cu tărie sufletească greutăţile inerente drumului şi ruperii monotoniei activităţilor zilnice, un grup frumos de surori, preoţi şi fraţi s-au pornit spre Catedrala romano-catolică din Iaşi în dimineaţa zilei de 2 februarie 2024. Şi erau veniţi din toate părţile, din Huşi, din Răducăneni, din Roman şi din Iaşi. Împreună cu credincioşii din parohia Catedralei toţi au răspuns la invitaţia păstorului Diecezei pentru a veni la întâlnirea cu Domnul care vine el însuşi să îşi întâmpine poporul. Totul a început cu un inspirat şi bine pregătit moment de Adoraţie la ora 10.30 după care am primit şi binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament. A urmat Sfânta Liturghie unde ne-am simţit ca nişte fiice şi fii predilecţi ai Diecezei de Iaşi, fiind prezidată de PS Iosif Păuleţ, PS Petru Sescu, PS Petru Gherghel împreună cu un sobor de preoţi de la episcopie şi preoţi reprezentanţi ai ordinelor religioase. Cuvântul de învăţătură şi de îmbărbătare a fost rostit de pr. Alexandru Olaru OFMConv, secretar al Comisiei Diecezane pentru Viaţa Consacrată. În meditaţia sa, pr. Alexandru a subliniat esenţa sărbătorii celebrate la 40 de zile după Naşterea Domnului, dar şi istoricul şi semnificaţia sărbătorii vieţii consacrate aflată deja la cea de-a 28-a ediţie. Răbdarea şi rugăciunea pregătesc şi sunt calea de şi înspre Lumină. Astfel predicăm Cuvântul lui Dumnezeu, iar dacă va fi nevoie, vom folosi şi cuvintele. Simeon ne arată rostul creştinului şi a oricărei persoane consacrate în lume: „luarea în braţe” a omului şi „binecuvântarea lui Dumnezeu”. Corul surorilor Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot, dirijat de pr. Robert Râtan şi susţinut de maestrul organist Octavian Bişoc, ne-a îndemnat la o cântare plină de recunoştinţă adresată bunului Dumnezeu care face lucruri mari în viaţa Mariei şi a noastră, acum şi aici. În intervenţia finală PS Iosif Păuleţ, după ce ne-a adresat o frumoasă scrisoare specială, ne-a inspirat şi ne-a trimis să ducem speranţa şi semenilor noştri, dar şi să rămânem statornici, căci răsplata noastră mare va fi şi în ceruri. Comisia de organizare pentru viaţa consacrată din zona Iaşi ne-a făcut să ne reamintim şi să trăim pe viu entuziasmul primei comunităţi creştine. Astfel fiecare comunitate a pus în comun cele aduse de acasă şi ne-am bucurat de agapa fraternă în jurul păstorilor noştri care ne-au oferit pentru aceasta subsolul Catedralei. În final, cireaşa de pe tort, dialogul de suflet „Bucuria de a-l sluji pe Domnul” cu PS Petru Sescu ne-a încurajat în vocaţia noastră de persoane consacrate şi ne-a impulsionat la o bucurie care vine din adâncul fiinţei unde locuieşte Dumnezeu. Totodată, PS Petru Sescu, cu multe exemple şi argumente, ne-a explicat frumuseţea şi exigenţa trăirii voturilor călugăreşti. Edificatoare au fost şi numeroasele mărturii date de către surorile şi preoţii care au dorit să ia cuvântul, dar şi mărturia ascultării cu atenţie ce a fost oferită de întreaga adunare de persoane consacrate. (Fr. Iosif Beda FSC pentru Ercis.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 366, Ultimul acces: 2026-09-23 15:02:16
|
Timp total: 0.03s...
[]:1