Ziua Mondială a Bolnavului: Fundaţia Bucuria Ajutorului a organizat o sesiune ştiinţifică despre pacienţii oncologici[2024-02-07]de Ştefana TotorceaFundaţia Bucuria Ajutorului a organizat miercuri, la Centrul Naţional de Formare Continuă „Dumitru Stăniloae” al Arhiepiscopiei Bucureştilor, o sesiune ştiinţifică în format hibrid intitulată „Îngrijirea medicală şi spirituală a bolnavilor cu cancer”. „Este un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Bolnavului, care are loc anual în data de 11 februarie şi ce frumoasă legătură cu faptul că Patriarhia Română anul acesta l-a dedicat îngrijirii şi pastoraţiei bolnavilor”, a declarat Adriana Căruntu, managerul Fundaţiei Bucuria Ajutorului, pentru Radio Trinitas. „Avem bucuria ca în sală să avem cadre medicale, viitori asistenţi medicali, alături de preoţi. Tematicile sunt pe partea medicală şi spirituală de îngrijire a bolnavilor şi avem onoarea să o avem invitată pe doamna Magda Maria Jianu, director la Ministerul Educaţiei, pe doamna Doina Carmen Mazilu, preşedinta Filialei Bucureşti a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor si Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR) şi pe Părintele Alin Nica, şeful preoţilor de caritate din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor.” Fundaţia Bucuria Ajutorului a organizat miercuri, 7 februarie 2024, o sesiune ştiinţifică de Ziua Mondială a Bolnavului. Au participat preoţi de caritate şi elevi ai şcolilor medicale postliceale din Arhiepiscopia Bucureştilor. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu Alături de aceştia, la eveniment au mai participat şi alţi lectori cu experienţă de până la 30 de ani în domeniul medical. „Acest eveniment vine pentru a ajuta elevii din şcolile postliceale să se formeze, să aibă cunoştinţe atât în domeniul medical, cât şi spiritual, pentru a educa membrii din comunitate, iar Fundaţia Bucuria Ajutorului a Arhiepiscopiei Bucureştilor are o experienţă de 17 ani în domeniul îngrijirii paliative şi de tot atâţia ani se implică în domeniul educaţiei şi formării”, a explicat Adriana Căruntu. Tema sesiunii medicale de miercuri, 7 februarie 2024, a fost „Îngrijirea medicală şi spirituală a bolnavilor cu cancer”. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu „În ultimii ani, fundaţia şi-a intensificat activitatea de educaţie şi de formare cu noi proiecte, cum ar fi Şcoala Medicală de Vară în cadrul căruia au participat elevi de la toate şcolile postliceale sanitare din municipiul Bucureşti, precum şi proiectul Academia de Îngrijiri Paliative, care este o iniţiativă nouă şi care îşi propune ca pe viitor să reuşim să implementăm o şcoală aparţinând Bisericii Ortodoxe în acest domeniu.” Despre îngrijirea spirituală a bolnavilor de cancer a vorbit Părintele Alin Gabriel Nica, coordonatorul preoţilor de caritate din Arhiepiscopia Bucureştilor. Prezentările au tratat teme diverse, de la Terapia Aslan şi alimentaţia pacientului oncologic până la îngrijirile paliative pentru bolnavii cu tumori cerebrale. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu Printre temele discutate în cadrul evenimentului s-au mai numărat: „Îngrijiri paliative în tumori cerebrale – probleme”, prezentată de lect. univ. dr. med. Ioana Soare, dr. med. Laura Batis, „Alimentaţia în boli oncologice”, prezentată de dr. Elena Avramescu, şi „Terapia Aslan”, prezentată de dr. farm. Speranţa Prada. Participanţii la sesiune au primit credite profesionale acordate de Filiala Bucureşti a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor si Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR). În cadrul Fundaţiei Bucuria Ajutorului a Arhiepiscopiei Bucureştilor funcţionează Centrul de îngrijiri paliative „Sf. Nectarie Taumaturgul”, coordonat de Adriana Căruntu. De la înfiinţare şi până în prezent, centrul a oferit îngrijiri unui număr de aproape 4.000 de pacienţi, majoritatea oncologici, iar cererea continuă să crească. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 323, Ultimul acces: 2026-09-24 22:30:57
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1