Sf. Antonie de la Iezer, cinstit în Capitală: Sfătuitor, vindecător și făcător de minuni încă din timpul vieții[2024-11-23]de Sorin IonițeParohia bucureșteană Sfântul Antonie cel Mare Titan și-a serbat sâmbătă al treilea hram, sărbătoarea Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii. Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul a luat parte la sărbătoare și a sfințit noua raclă în care parohia va păstra moaștele sihastrului de la Iezer. Din soborul slujitor au făcut parte protoiereul Sectorului 3, Pr. Florin‑Nectarie Busuioc, preotul paroh Nicolae Gavrilă și alți clerici. În predica rostită la Sfânta Liturghie, PS Paisie a trecut în revistă viața și calitățile spirituale ale Sf. Antonie de la Iezer. Cuviosul a trăit la sfârșitul secolului 17 și începutul secolului 18 într-una dintre cele mai izolate sihăstrii din nordul Olteniei. Schitul Iezer este așezat pe malul drept al râului Iezer, în apropiere de localitatea Cheia și de orașul Băile Olănești din județul Vâlcea. Preasfinția Sa a spus că acest cuvios a făcut parte din categoria sfinților isihaști sau sihaștri, alături de Sf. Cuv. Daniil Sihastrul, duhovnicul Sfântului Ștefan cel Mare, Sf. Cuv. Iosif de la Bisericani sau Sf. Cuv. Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei. Toți acești sfinți au fost rugători neîncetați, cunoscuți duhovnici și povățuitori de suflete, care sfătuiau prin înțelepciunea care vine de la Dumnezeu, o înțelepciune a smereniei, a păcii sufletești, a dreptății și a bucuriei duhovnicești pe care o dăruiește Duhul Sfânt celor care Îl iubesc pe Dumnezeu, a spus PS Paisie Sinaitul. Sf. Cuv. Antonie de la Iezer era considerat un mare sfânt sfătuitor, vindecător și făcător de minuni, încă din timpul vieții. Asemenea marilor sfinți din pustie, fiind purtător de Sfântul Duh, prin credință smerită și rugăciune neîncetată, avea darul de a liniști sau pacifica sufletele celor ce se mărturiseau la el, sau cereau binecuvântarea lui, a detaliat Episcopul vicar patriarhal. De asemenea, PS Paisie a transmis comunității felicitările Patriarhului Daniel pentru activitate. Această biserică, această comunitate eclesială a împlinit anul acesta 20 de ani de la slujba de sfințire a bisericii, săvârșită în 26 septembrie 2004 de către vrednicul de pomenire patriarh Teoctist. De atunci, această parohie a evoluat constant, încât astăzi activitățile liturgice, pastoral-misionare și sociale desfășurate aici sunt deosebit de dinamice și eficiente. Iar aceasta se observă și prin numărul mare de credincioși care participă la sfintele slujbe. Această parohie organizează proiecte sociale, educative, cateheze, simpozioane și conferințe pe teme de spiritualitate, de apologetică ori de educație creștină, susținute de părinți duhovnicești, de oameni de cultură, de intelectuali, ancorați în spiritualitatea creștină și în contextul real al societății contemporane. Preasfințitul Părinte Paisie a îndemnat la prețuirea sfinților pentru că Dumnezeu S-a întrupat o singură dată, dar, după har, El se află prezent și lucrează prin sfinții Săi: De aceea sfinții sunt comoara noastră cea mai prețioasă, mângâierea cea mai mare, adeverirea cea mai sigură că putem și noi, oameni fiind ca și ei, să ne mântuim. La finalul slujbei, PS Paisie a înmânat, din partea Patriarhului României, Ordinul Crucea Maria Brâncoveanu doamnei Maria Marin, cea care a susținut financiar confecționarea noii racle pentru moaștele Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii din patrimoniul parohiei. Biserica a primit cinstitele moaște în anul 2020 de la Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 110, Ultimul acces: 2026-05-19 17:29:43
|
Timp total: 0,77s...
[]:1