Moastele Sfantului Antonie cel Mare de la Parohia „Sf. Anton” – Curtea Veche au ajuns la o biserica din Iasi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Moaștele Sfântului Antonie cel Mare de la Parohia „Sf. Anton” – Curtea Veche au ajuns la o biserică din Iași

[2024-11-22]
de Ștefana Totorcea

Moaștele Sfântului Antonie cel Mare din patrimoniul parohiei bucureștene „Sf. Anton” – Curtea Veche au ajuns vineri la Biserica Vulpe din Iași, care își serbează luni ocrotitoarea, pe Sf. M. Mc. Ecaterina. Credincioșii vor putea cinsti și moaștele acestei sfinte, aflate în patrimoniul parohiei ieșene.
Până luni (inclusiv), programul liturgic va fi unul special, cuprinzând rugăciuni pentru tineri și studenți, dar și pentru pace și pentru toți cei aflați în nevoie.
„Atât Sfântul Antonie cel Mare, cât și Sfânta Mare Muceniță Ecaterina sunt ocrotitori ai familiilor, tinerilor, intelectualilor și profesorilor. De asemenea, ei sunt grabnici ajutători pentru cei aflați în necazuri și pentru cei care nu își găsesc drumul în viață”, transmit reprezentanții parohiei.
Biserica Vulpe din Iași este ocrotită și de Sf. Antonie cel Mare, precum și de Maica Domnului, prin hramul „Adormirii Maicii Domnului”.
Biserica Vulpe. Foto: Doxologia.ro
Sfântul lăcaș se află pe Str. Sărărie, lângă Centrul Medical Arcadia din municipiul Iași.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 163, Ultimul acces: 2026-05-17 17:31:56