Episcopul Macarie al Europei de Nord a slujit la Paraclisul Protoieriei Sascut[2024-12-12]de Andrei UrsuleanPreasfințitul Părinte Macarie a oficiat miercuri Sfânta Liturghie la Paraclisul Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla și Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou al Protoieriei Sascut, județul Bacău. Cu această ocazie, Episcopul Europei de Nord a vorbit despre efectele postului și ale rugăciunii în viața oamenilor, pe care le-a descris drept arme împotriva vrăjmașilor. Aceste două arme, postul și rugăciunea, ar trebui să le folosim la capacitate maximă. Sfinții Părinți ne spun că sunt cele două aripi care ne ridică în văzduhul cel duhovnicesc, a spus Preasfinția Sa. Însă trebuie să le ținem întinse către Cer, să nu le anchilozăm. Să avem curajul, mai întâi de toate, să învățăm să zburăm cu ele. O pasăre nu poate să zboare dacă nu se lasă ca să fie călăuzită, să fie învățată să își ridice aripile și să zburde în văzduh. Nu există arme mai puternice ca acestea! Domnul Însuși ne învață că nevăzuții vrăjmași nu pot fi biruiți decât prin postire și rugăciune!, a adăugat ierarhul. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit preot pe tânărul Boțu Daniel Cristian, pe seama Parohiei Măldărăști. De asemenea, ierarhul l-a hirotonit diacon pe tânărul Botezatu Iulian, pe seama Capelei Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 146, Ultimul acces: 2026-05-11 14:24:54
|
Timp total: 0,3s...
[]:1