Patriarhul Daniel subliniază nevoia de consultare, coresponsabilitate și cooperare în administrarea bunurilor bisericești[2024-12-17]de Ștefana TotorceaPreafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj marți, în deschiderea întâlnirii conducătorilor Sectoarelor Economic-Financiare de la eparhiile din țară și de la Administrația Patriarhală, reuniți la Centrul social-pastoral Sfânta Cruce de la Mănăstirea Caraiman, în perioada 17-18 decembrie 2024. Consultarea la nivelul parohiilor, eparhiilor și Patriarhiei Române ne ajută să înțelegem coresponsabilitatea, într-o vreme în care fenomenul secularizării încearcă să marginalizeze prezența activă și lucrarea Bisericii în societate, afirmă Preafericirea Sa în mesaj. Împreuna-consultare și intensa cooperare dintre consilierii și contabilii sectoarelor economico-financiare ai fiecărei eparhii din țară pot contribui la o mai bună cunoaștere a problemelor și realizărilor fiecărei eparhii, pentru ca apoi Patriarhia Română, prin Administrația Patriarhală, să poată propune spre hotărâre Sfântului Sinod măsuri care ajută mai intens viața și misiunea Bisericii. Obiectivul acestor întâniri nu este să auzim doar despre succese sau realizări deosebite, ci să devenim mai realiști, a mai transmis Patriarhul României. Text integral: Consultare, coresponsabilitate și cooperare în administrarea bunurilor bisericești Preacuvioși și Preacucernici Părinți, Doamnelor și Domnilor, Încă de la instituirea ei, Biserica și-a afirmat dreptul de a avea bunuri și a încredințat autorității eclesiale dreptul de a le administra pentru întreținerea comunităților de creștini și ajutorarea celor în nevoi. Din secolul al IV-lea, în Biserică este instituită și responsabilitatea de econom, adică de administrator al bunurilor Bisericii. Începând cu secolul al V-lea (451), slujirea de econom al bisericii devine obligatorie pentru fiecare eparhie, acesta fiind ales dintre clericii (Canonul 26, Sinodul IV Ecumenic) sau monahii respectivei eparhii [1]. Astăzi, 17 decembrie 2024, încep lucrările întâlnirii de lucru a consilierilor economici de la cele 29 eparhii din România, având speranța că aceasta va fi una practică și constructivă. Au fost invitați la această întâlnire nu doar responsabilii departamentelor economice de la centrele eparhiale și de la Patriarhia Română, ci și alți specialiști în activitatea economică, care vor susține prelegeri aplicate. În ceea ce privește administrarea bunurilor bisericești, este necesar să cultivăm următoarele principii: consultarea, coresponsabilitatea și cooperarea. Consultarea la nivelul parohiilor, eparhiilor și Patriarhiei Române ne ajută să înțelegem coresponsabilitatea, într-o vreme în care fenomenul secularizării încearcă să marginalizeze prezența activă și lucrarea Bisericii în societate. Împreuna-consultare și intensa cooperare dintre consilierii și contabilii sectoarelor economico-financiare ai fiecărei eparhii din țară pot contribui la o mai bună cunoaștere a problemelor și realizărilor fiecărei eparhii, pentru ca apoi Patriarhia Română, prin Administrația Patriarhală, să poată propune spre hotărâre Sfântului Sinod măsuri care ajută mai intens viața și misiunea Bisericii. Obiectivul acestor întâniri nu este să auzim doar despre succese sau realizări deosebite, ci să devenim mai realiști, adică să observăm atât ceea ce s-a făcut bine, cu ajutorul lui Dumneezu, cât și ceea ce a fost mai puțin bine, din cauza neglijenței noastre. Numai astfel întărim solidaritatea și coresponsabilitatea, frățietatea și conlucrarea în Biserica noastră. Domnul Iisus Hristos ne învață că înmulțirea talanților este modalitatea prin care răspundem chemării lui Dumnezeu și punem în lucrare iubirea Sa față de toți oamenii. Iar Sfântul Apostol Pavel, îndemnându-i pe corinteni la dărnicie față de frați, evidențiază legătura dintre iubirea de Dumnezeu și iubirea față de semeni: Pentru că ne îngrijim de cele bune nu numai înaintea Domnului, ci și înaintea oamenilor (2 Corinteni 8, 21). Pentru această întrunire de lucru a consilierilor economici din Biserica Ortodoxă Română, care începe astăzi, avem în vedere trei obiective principale: Constatarea că la fiecare sector economic din eparhii este necesar să fie încadrați specialiști (economiști, contabili, finanțiști) cu experiență, caracterizați prin profesionalism, corectitudine și fidelitate față de Biserică; Dobândirea unor competențe specifice și realizarea unui schimb de bune practici în domeniul economic; Responsabilizarea consilierilor economici asupra importanței misiunii lor și a răspunderii pe care o au în administrarea legală și corectă a bunurilor bisericeș Binecuvântăm lucrările acestei întâlniri naționale a consilierilor economici din Patriarhia Română și ne exprimăm speranța că aceasta va contribui în mod semnificativ la întărirea consultării, coresponsabilității și cooperării privind administrația bisericească, precum și la o mai atentă și corectă supraveghere a administrării bunurilor Bisericii, spre folosul duhovnicesc și material al tuturor credincioșilor din eparhii și al misiunii Bisericii în societate. Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Note [1] Patriarhia Română, Regulamentul administrării bunurilor bisericești, E.I.B.M.O., București, 2019, p. 9. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 181, Ultimul acces: 2026-05-22 00:51:11
|
Timp total: 0,41s...
[]:1