Papa către grupul ecumenic finlandez: Speranţa în Cristos nu dezamăgeşte[2025-01-20]foto: Vatican MediaSperanţa în Domnul nu dezamăgeşte niciodată, iar noi, creştinii, trebuie să perseverăm împreună în rugăciune. Papa Francisc a oferit acest memento atunci când a primit luni o delegaţie ecumenică din Finlanda, care a călătorit la Roma pentru sărbătoarea Sfântului Henric. Grupul ecumenic îl vizitează anual pe Sfântul Părinte în această Săptămână de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, din 18-25 ianuarie. În acest An Sfânt 2025, a observat Pontiful, călătorim împreună ca „pelerini ai speranţei”. În călătoria noastră de credinţă, a continuat Sfântul Părinte, „suntem întăriţi de cuvintele din Scrisoarea către Evrei: «Să rămânem neclintiţi în mărturisirea speranţei noastre, căci Cel care a promis este credincios»”. În acest context, a reamintit că Sfântul Henric este, „ca să spunem aşa, o icoană durabilă a acestei speranţe”, care „îşi are temelia sigură şi durabilă în Dumnezeu”. „Ca mesager al păcii”, a continuat Sfântul Părinte, „el ne îndeamnă să perseverăm în rugăciune pentru darul preţios şi totuşi fragil al păcii”. Reflectând asupra credinţei creştine în Domnul şi subliniind importanţa la a ne ruga împreună pentru pace, Papa Francisc a reamintit că însuşi Isus Cristos este Adevărul Întrupat, Domnul şi Mântuitorul nostru, şi că trebuie să întâmpinăm iubirea Sa pentru noi. A insistat asupra faptului că speranţa în Domnul nu dezamăgeşte niciodată. „Pentru că «nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură»”, a reamintit Papa, „nu vor putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu în Cristos Isus, Domnul nostru”. „A mărturisi această iubire întrupată”, a spus Suveranul Pontif, „este vocaţia noastră ecumenică, în comuniunea tuturor celor botezaţi”. Papa Francisc a încheiat invitându-i pe cei prezenţi să i se alăture pentru a rosti împreună rugăciunea „Tatăl nostru”, mulţumindu-le pentru vizită şi împărtăşindu-le binecuvântarea lui Dumnezeu. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 260, Ultimul acces: 2026-09-22 08:29:41
|
Timp total: 0.03s...
[]:1