Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944-1989 este serbată în data 9 martie[2025-03-09]de Alexandru BobocZiua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944-1989 este serbată în data de 9 martie, când sunt cinstiţi Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia. Această zi a fost stabilită oficial de Parlamentul României în anul 2011, prin Legea nr. 247/2011. Primul articol din lege menţionează: „Se declară ziua de 9 martie Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944-1989, care în calendarul creştin-ortodox este Ziua Pomenirii Sfinţilor Mucenici”. În Articolul 2 al legii se menţionează că parlamentul, preşedintele României, guvernul, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale organizează manifestări prilejuite de comemorarea zilei prevăzute la Art. 1, potrivit Camerei Deputaţilor. Act solemn Patriarhia Română a proclamat 2017 ca fiind Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. În acest context au avut loc mai multe manifestări comemorative menite să evidenţieze jertfa celor care şi-au dat viaţa pentru credinţa ortodoxă în timpul regimului comunist. „Între chipurile luminoase ale perioadei în care a păstorit Patriarhul Justinian, se numără ierarhi, profesori de teologie, studenţi, monahi, intelectuali creştini, dar mai ales cei peste 2.000 de preoţi ortodocşi care au fost arestaţi şi anchetaţi, aruncaţi în închisori sau trimişi la muncă forţată şi de exterminare la canalul Dunăre – Marea Neagră, câţiva chiar deportaţi în Siberia, consideraţi periculoşi pentru noul regim politic de stat”, se menţionează în Actul Solemn comemorativ proclamat de Sfântul Sinod în 2017. „Răbdarea şi suferinţele apărătorilor Ortodoxiei şi ale mărturisitorilor din temniţele comuniste, lupta şi dăruirea de sine a vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina, lucrarea duhovnicească a clericilor harnici şi devotaţi, sunt dovezi ale credinţei şi ale jertfelniciei poporului român, pe care trebuie să le preţuim şi să le păstrăm permanent în memoria noastră”. În această zi sunt oficiate slujbe de pomenire a celor care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, apărând credinţa în Dumnezeu şi demnitatea poporului român. În anul 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea a 16 preoţi şi mărturisitori din secolul al 20-lea. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 152, Ultimul acces: 2026-09-24 03:15:00
|
Timp total: 0.06s...
[]:1