Protosinghelul Daniel Pantazi, pomenit la Schitul Măgureanu la cinci ani de la trecerea în veșnicie[2025-11-25]de Alexandru BobocProtosinghelul Daniel Pantazi a fost pomenit sâmbătă la Schitul Măgureanu din Capitală, la cinci ani de la trecerea în veșnicie. Părintele Daniel s-a născut în data de 11 octombrie 1938 în comuna Cernătești, județul Buzău, din părinții Neagu și Rada, primind numele la Botez de Dumitru. După parcurgerea studiilor teologice în București, a fost cântăreț bisericesc la mai multe parohii din județul Buzău și apoi din Capitală. Din 1973, a ocupat funcția de Șef de depozit în cadrul Administrației Patriarhale, apoi postul de director al Departamentului Bunuri bisericești din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor. Monahul Daniel În anul 1983 a intrat în viața monahală la Mănăstirea Cernica, fiind tuns în monahism la Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului, primind numele de Daniel. A slujit la Catedrala Patriarhală din anul 1990 până în 2007, când s-a pensionat, mai întâi ca ierodiacon apoi ca ieromonah și duhovnic. Părintele protosinghel Daniel Pantazi rămâne în memoria ucenicilor săi și a tuturor celor ce l-au cunoscut ca fiind un monah milostiv și smerit, dar și un duhovnic răbdător și înțelept, menționa Părintele Patriarh Daniel în mesajul transmis la trecerea în veșnicie a protosinghelului Daniel Pantazi. Odată cu pensionarea a mai slujit la Catedrala Mitropolitană Sf. Spiridon Nou, apoi, din 2012, când a fost reactivat Schitul Măgureanu, a fost îmbisericit la acest așezământ monahal. Părintele Daniel Pantazi a trecut la viața veșnică în data de 26 noiembrie 2020. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 103, Ultimul acces: 2026-07-30 18:10:41
|
Timp total: 0.03s...
[]:1